Se face un an de la atacul armat fără precedent de la Aeoroportului Internațional Chișinău soldat cu două decese. Potrivit poliției de frontieră de atunci au fost revizuite toate protocoalele de securitate, iar responsabilii se arată încrezători că astfel de tragedii nu se vor mai repeta. Pe caz este deschis un dosar pentru neglijență în serviciu care timp de un an, încă se află la etapa de urmărire penală.

Publicat:30.06.2024, 17:32

Incidentul a avut loc in seara de 30 iunie 2023, cand unui bărbat din Tadjikistan i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova. Acesta a lovit un polițist de frontieră, i-a sustras arma, apoi a tras în direcția unui agent de securitate și l-a împușcat ulterior și pe polițistul de frontieră.

Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV „Ulterior, individul s-a baricadat intr-o incapere din aeroport. Toți angajații aeroportului dar și pasagerii au fost evacuați, iar la fața locului au intervenit ofițerii fulger, polițiștii, pompierii și mai multe ambulanțe.”

În urma atacului, polițistul de frontieră, Serghei Muntean în vârstă de 31 de ani, dar și agentul de pază al aeroportului, Igor Ciofu în vârstă de 40 de ani, au decedat. Atacatorul, pe nume  Rustam Ashurov, a fost reținut la scurt timp, fiind rănit și având nevoie de îngrijiri medicale. După 3 zile de comă Ashurov a murit. El era căutat de autoritățile din Tadjikistan pentru răpirea prim-vicepreședintelui unei bănci și a  încercat să intre în Moldova, venind cu avionul de la Istanbul. După atacul, la aeroport au fost impuse noi măsuri de securitate, iar în incinta aerogării au început să patruleze mascați înarmați.

Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV:  „În prezent, accesul în aeroport îl au doar pasagerii, care trebuie să prezinte la intrare biletul de îmbarcare. Totodată, în contextul fluxului sporit de călători, oamenii sunt îndemnați să vină cu cel puțin trei ore înainte de zbor. Responsabilii de la aeroport anunțau anterior că procedurile de control au fost revizuite pentru a asigura securitatea psagerilor și angajaților aeroportului.”  

Ruslan GALUȘCA, ȘEFUL IGPF:  „Toate autoritățile de aplicare a legii în aeroportul internațional Chișinău au revizuit toate protocoalele de securitate, inclusiv planurile care prevăd intervenția în caz de schimbarea situației în aeroport. Începând de la pregătirea personalului și anume pe domeniile de control de frontieră, inclusiv pe domenii de intervenție în schimbarea situației. Totodată a fost operaționalizat serviciul intervenție ordine publică și exploziv.”

Șeful poliției de frontieră se arată sigur că astfel de atacuri armate nu se vor mai repeta.

Ruslan GALUȘCA, ȘEFUL IGPF: „La moment pot să spun că este puțin probabil ca încidentul care s-a petrecut în 30 iunie anul trecut să se repete. Noi am învățat din lecțiile pe care le-am avut.”

După atacul armat de la aeroport, au urmat demisii. În septembrie anul trecut, un secretar de stat și 4 angajați ai poliției de frontieră, au fost demiși. Alți 5 polițiști de frontieră au fost sancționați disciplinar cu mustrare dură. Procuratura generală a deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu pe numele șefului poliției de Frontieră de atunci, Rosian Vasiloi. În noiembrie, acesta a anunțat că demisionează din funcție, fără a menționa motivele care l-au făcut să plece. Potrivit reprezentanților procuraturii generale, dosarul se află încă la etapa urmăririi penale, iar până acum au fost audiați martori, și ridicate documente. Potrivit procurorilor, un impediment de finalizare a urmăririi penale constă în contestarea de către avocații lui Vasiloi a anumitor acțiun efectuate de procurori.

Violina MORARU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PG: Recent, Judecătoria Chișinău a admis solicitarea avocatului de ridicare excepției de neconstituționalitate a unui text din articolul 329 din Codul Penal. După pronunțarea unei soluții de către Curtea Constituțională și, respectiv, judecătorul de instrucție, va putea fi adoptată o hotărâre pe cauza penală. Remarcăm că printr-o decizie anterioară, din aprilie CC a declarat inadmisibilă a altă sesizare depusă de partea apărării, privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a unei prevederi din Codul de procedură penală.”

Tragedia de la aeroport a demonstrat riscurile reale în sistemul de securitate al Republicii Moldova, însă nu este clar cine se face vinovat și dacă cineva va fi găsit vinovat de moartea celor două persoane.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.