Un avocat a fost amendat cu 80 mii de lei pentru comiterea traficului de influență. Aceasta ar fi pretins suma de 11 000 de euro de la un candidat, susținând că are influență asupra ofițerului de urmărire penală și poate să-l ajute pentru a rezolva problema.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, aceasta ar fi pretins suma de 11 000 de euro, dintre care a primit efectiv, în mai multe tranșe, suma de 6 900 de euro.
Ea susținea că are influență asupra ofițerului de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru, conducătorului organului de urmărire penală, cât și a procurorului ce aveau în gestiune o cauză penală în privința denunțătorului pentru infracțiunea de falsificare a probelor în cadrul unui proces civil, dar și față de experții din cadrul Centrului Național de Expertize Judiciare.
În schimbul banilor, avocata promitea că poate influența soluționarea favorabilă a cauzei penale respective.
În urma unei sentințe, femeia a fost găsită vinovată de comiterea traficului de influență.
Instanța a dispus pedeapsa cu amendă în mărime de 80 000 de lei, cu privarea de dreptul de a activa în calitate de avocat pe un termen de 5 ani și repararea prejudiciului victimei, în mărime de peste 35 000 de lei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.