Un bărbat de 26 de ani din Chișinău a fost plasat în arest pentru 30 de zile după ce ar fi „amăgit” un bărbat din Bubuieci cu aproape 3 milioane de lei. Acesta a fost reținut în timp ce încerca să părăsească țara.
Potrivit poliției, în 2025, bărbatul ar fi indus în eroare un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra unei case din comuna Bubuieci, în valoare de 2 734 270 de lei. Acesta i-ar fi promis victimei că va achita ulterior suma convenită.
După ce imobilul a fost înregistrat pe numele său, bărbatul ar fi vândut casa unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de proprietarul inițial.
La 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Leova–Bumbăta.
Ce lucruri au fost ridicate în urma perchezițiilor
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru cauză, dispozitive de stocare a informației, bani și un automobil Porsche.
La solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Totodată, polițiștii și procurorii investighează și alte cazuri similare în care acesta ar fi fost implicat. Prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.
Bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Sursă video: Poliția Republicii Moldova

