Un bărbat de 31 de ani a fost condamnat la 19 ani de închisoare, după ce și-a omorât în bătăi amicul de pahar, la Cimișlia.
Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat la 29 iulie 2024, în timpul zilei. Învinuitul, fiind în stare de ebrietate, s-a dus acasa unui amic de pahar. În urma unei cerți, din motiv că stăpânul casei i-a cerut lui să părăsească domiciliul, acesta l-a doborât la podea și a început să-l lovească peste diferite părți ale corpului.
Din cauza vârstei înaintate și a dizabilității sale, victima nu a putut reacționa. Ulterior, tânărul i-a aplicat lovituri și cu un căuș metalic care se afla în preajmă, fapte care a dus la moarte.
După săvârșirea infracțiunii, bărbatul a fugit de la locul faptei, însă mai târziu a fost găsit de polițiști și reținut.
Fiindu-i luate probele de sânge, făptașului i-a fost stabilită o concentrație a alcoolul în sânge de 2,07 g/l, care este catalogată drept stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
După examinarea cauzei penale, procuratura raionului Cimișlia anunță că potrivit unei sentințe recent emise de Judecătoria Cimișlia, bărbatul a fost condamnat la 19 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.
Instanța a mai dispus achitarea de către făptuitor a cheltuielilor judiciare în sumă de 28 281,07 lei.
Făptuitorul nu este la prima abatere penală. Anterior acesta a fost condamnat pentru diverse infracțiuni săvârșite cu aplicarea violenței.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.