Un complex turistic ce urma să fie ridicat pe un teren aflat în rezervația peisagistică Țîpova, a stârnit nemulțumirea mai multor activiști de mediu. Potrivit acestora zonă reprezintă un sit arheologic și au solicitat autoritățile responsabile să intervină. Ministerul Mediului a scris într-un comunicat că lucrările au fost sistate încă în luna martie pentru că proprietarul terenului nu ar deține avizele necesare.

Publicat:18.04.2024, 19:54

Potrivit unui mesaj public lansat de mai multor activiști de mediu, în luna martie a fost observată inițierea unor lucrări de construcție a ceea ce urma a fi un complex turistic cu 10 case de vacanță. Acestea trebuiau să fie amplasate pe un teren de peste 12 hectare, aflat pe platoul de vedere dinspre satul Horodiște, zonă care ar fi parte componentă a rezervației Țîpova și totodată care reprezintă un sit arheologic. Potrivit acelorași activiști, terenul ar fi fost privatizat ilegal și ar fi fost admise unele încălcări. În acest sens, mai multe organizații nonguvernamentale au solicitat autorităților să intervină.

În zonă au mers responsabilii din cadrul Agenției naționale Arheologice și cei de la Minsiterul Mediului pentru a investiga acest caz.

Vlad VORNIC, DIRECTORUL AGENȚIEI NAȚIONALE ARHEOLOGICE:  „Am constatat că la o margine a sitului arheologic numit Horodiște II La Cot s-au făcut niște șanțuri pentru apeduct și pentru niște construcții. Am fost nevoiți să întocmim un proces verbal.”

Totodată, responsabilii au solicitat să fie stopate lucrările, pentru ca în zonă să fie efectuată o cercetare arheologică de salvare. 

Această ceșcuță care aparține culturii Saharna. Din câte vedem, are culoare cărămizie, o raritate pentru cultura Saharna și decor incizat.

Activiștii bat alarma și spun că lucrările ar putea fi reluate.

Vlad VORNIC, DIRECTORUL AGENȚIEI NAȚIONALE ARHEOLOGICE:  „S-a spus clar, dacă urmează sa se facă alte lucrări de escavare nu se poate decât în cadrul legal, care presupune că se cercetează mai întâi.”

Într-un comunicat, Ministerul Mediului a anunțat că inspectorii instituției au sistat lucrările încă în luna martie. Totodată, s-a constatat că proprietarul terenului nu ar deține avizele necesare, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să efectueze lucrările.

Acum acest caz este monitorizat de către inspectorii de mediu. Potrivit unui act cadastral publicat de mold-street, terenul de 12 hectare ar aparține familiei primarului din Horodiște din noiembrie anul trecut. Primarul însă neagă și spune că atunci când a fost vândut terenul, acesta fiind în gestiunea administrației publice locale, nu știa că reprezintă sit arheologic.

Dorel IURCU, PRIMARUL COMUNEI HORODIȘTE:  „În 2021 nu era nici rezervație, nici sit arheologic. Licitația a trecut conform legislației și nu s-a vândut soției mele, ci altcuiva. Să ne spuneți atunci cine este proprietarul?- Nu s-a vândut soției mele.”

Primarul a evitat să ofere detalii despre acest caz. Rezervația peisagistică Țîpova este atracție turistică și de pelerinaj cunoscută pe scară largă în Republica Moldova și peste hotarele țării.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.