Un pui de căprior de 2-3 zile, a fost salvat de inspectorii de mediu din Hîncești, după ce a fost descoperit abandonat în extravilanul satului Șipoteni. Acesta a fost găsit de un locuitor al satului, care a alertat autoritățile printr-un apel telefonic.

Publicat:23.05.2024, 12:21

"În timpul unei plimbări, am găsit puiul de căprior singur și fără semne ale prezenței mamei. Mi s-a părut foarte fragil și vulnerabil, așa că am decis să contactez imediat inspectorii de mediu," a declarat localnicul.

Inspectorii de mediu au preluat puiul de căprior, luând măsuri pentru a-i asigura siguranța și îngrijirea adecvată. Acesta a fost transportat ulterior la Grădina Zoologică din municipiul Chișinău, unde specialiștii se vor ocupa de îngrijirea sa.