Un tânăr de 29 de ani din Bolivia a făcut cale întoarsă pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce a încercat sa intre în țară cu un act falsificat.
Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost înregistrat ieri, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Tânărul s-a legitimat în baza pașaportului bolivian și a declarat că se afla în vizită turistică în țara noastră. Conform analizei de risc, polițiștii l-au supus unui control de rigoare, în urma căruia au depistat un permis de ședere, pretins a fi eliberat de către autoritățile italiene.
La examinarea primară a permisului, folosind tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat că acesta conține indici de falsificare. Astfel, documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză.
Cetățeanul bolivian a primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


