Un cetățean turc de 46 ani urmează să fie amendat, după ce în bagajul acestuia s-a găsit valută nedeclarată, la Aeroportul Internațional Chișinău.

Publicat:23.10.2024, 15:00

Potrivit Serviciului Vamal, după ce s-a efectuat controlul de bagaje a pasagerilor de pe ruta Chişinău-Istanbul, în valiza acestuia au fost găsiți 8180 de euro și 9905 de dolari, nedeclarați.

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Conform legii, persoanele fizice au dreptul de a scoate numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină în sumă totală ce nu depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie, fără a prezenta organelor vamale documentele confirmative.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa foto: Telegram/ Serviciul Vamal