Unii moldoveni au ales să plece în România la munte pentru a petrece acolo sărbătorile de iarnă după vechiul calendar iulian. Stațiunile de peste Prut sunt pline, iar oamenii spun că se bucură de zăpada, care anul acesta încă nu este prevăzută la noi.
Nici bine nu a trecut Revelionul, că la Sovata hotelurile sunt din nou pline. De această dată, turiştii sunt moldovenii noștri, care au mers în România pentru a sărbători Crăciunul pe rit vechi. Şederea în staţiunea din judeţul Mureş a început cu băi în apele termale.
Iulia, TURISTĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA: „O să ne pregătim pentru diseară că avem masa festivă. Am venit cu familia, cu prietenii, cu rudele, să fie distractiv.”
Hotelierii spun că moldovenii vin în fiecare an și s-a transformat deja într-o tradiție ca cetățenii noștri să petreacă Crăciunul pe stil vechi acolo.
Nicolae GHERE, REPREZENTANT AGENȚIE DE TURISM: „Pentru mulți Sovata este deja ca la ei acasă, pentru că vin de ani de zile. În fiecare zi toată lumea este la spa.”
Oamenii spun că au venit pentru zăpada care dă o notă magică acestei zile speciale.
Victoria, TURISTĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA: „Am venit cu familia să sărbătorin, mergem la munte, la spa. Este bine, liniștit.”
Andrei, TURIST DIN REPUBLICA MOLDOVA: „Plimbări și săniuș. Este petrecere de Ajunul Crăciunului, cum se sărbătorește și la noi în Republica Moldova.”
Sărbătoarea va continua și mâine, întrucât majoritatea moldovenilor au zi liberă.