Un barbat, condamnat în 2016 la 15 ani de închisoare pentru escrocherie si fals in acte, și dat in cautare, a fost retinut astazi dupa ce a fost surprins conducand haotic masina. Fiind somat de agenții de circulatie acesta a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor. Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.După jumătate de oră de urmărire bărbatul a fost reținut.

Ultimul update: 27.03.2024, 20:10 Publicat:27.03.2024, 13:48

Imagini cu șoferul urmărit de echipajele de poliție au fost distribuite pe rețelele de socializare de mai mulți conducători auto. În filmulețe se vede cum șoferul Renault-ului face mai multe manevre periculoase în trafic și intră pe contrasens la un moment dat.

Internauții au publicat imagini în timp ce șoferul circulă cu viteză pe strazile din Ialoveni, dar și din capitală. 

Potrivit poliției, șoferul a fost surprins de agenții de patrulare în timp ce circula haotic pe strada Alexei Mateevici din capitală. I s-a cerut să oprească, însă  acesta a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor. Bărbatul s-a îndreptat spre Ialoveni, după, care s-a întors înapoi în capitală unde a și fost reținut.  Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.

Ulterior oamenii legii au stabilit că șoferul, este un barbat de 43 de ani din Bubuieci dat în căutare după ce în 2016 a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în lipsă, pentru escrocherie și fals în acte. Mai mult, acesta ar fi fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă. 

Potrivit poliției barbatul se ascundea în stânga Nisrului, având asupra sa acte de identitate false ale regiunii transnistrene. Detalii despre identitatea acestuia nu au fost oferite.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508