Vești bune pentru părinții care au elevi în instituțiile din capitală. Grupele cu program prelungit vor fi finanțate integral din bugetul municipal. Despre asta a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, pe pagina sa de Facebook.

„Noutăți bune pentru părinții din Chișinău! Într-un final, la insistența părinților, a societății civile, a consilierilor municipali PAS grupele cu program prelungit vor fi finanțate integral din bugetul municipal. A fost nevoie de luni bune de presiune pentru ca bugetul orașului să reflecte așteptările părinților din municipiu. Buna practică din ultimii ani va fi reluată din luna septembrie”, se arată în postarea ministrului.

Problema grupelor cu program prelungit a izbucnit la începutul acestui an, când primarul Ion Ceban a anunțat că municipalitatea nu mai poate finanța acest serviciu.

Anterior, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a propus, de asemenea, achitarea acestui serviciu de către părinți, iar prețul era de la 400 la 700 de lei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.