Spitalele din tara au trimis nejustificat prea multi pacienti la Centrul Republican de Diagnosticare. Din aceasta cauza institutia a intrat in datorii si a suspendat pentru cateva zile efectuarea investigatiilor pe baza de polita medicala. Aceasta este concluzia celor de la CNAM, care saptamana trecuta au facut controale la Centru, pentru a vedea cum au fost folositi banii. De cealalta parte, directorul Centrului afirma ca nu a fost posibil sa trimita pacientii acasa fara sa fi facut investigatiile.



Iurie OSOIANU, VICEDIRECTOR CNAM: ”Spitalele au economisit sursele sale si s-au folosit de sursele CRDM. Au trimis pacientii la Centru, desi aveau aparate.


Aceasta este una dintre concluzii dupa controlul efectuat saptamana trecuta de Compania Nationala de Asigurari in Medicina la Centrul Republica de Diagonsticare Medicala. Vicedirectorul CNAM afirma ca Centrul ar fi trebuit sa refuze sa investigheze starea pacientilor care aveau indreptare de la spitalele unde exista aparate pentru invetsigatiile respective.


Andrei TESTEMITANU, DIRECTOR CRDM: ”Daca vine un pacient de la nord, de la Ocnita, Briceni, Drochia, sa-l trimitem inapoi pentru o hartiuta? Nu putem, eu sunt medic, nu calau.”


Asa s-a intamplat ca in prima jumatate a anului, din ianuarie pana in iulie, Centrul de Diagnosticare a facut investigatii in valoare de 38 de milioane 600 de mii de lei, depasind astfel cu 11 milioane 300 de mii suma alocata pentru perioada respectiva. Astfel, acum 2 saptamani Centrul a suspendat pentru cateva zile programarile pentru efectuarea investigatiilor pe baza de polita medicala.


Andrei TESTEMITANU, DIRECTOR CRDM: ”Acum se lucreaza in regim obisnuit. S-a revenit.


In total, pentru anul 2015 CNAM a contractat de la CRDM servicii in valoare de 51 de milioane de lei, dintre care in jumatate de an aproape 40 de milioane au fost cheltuite. Potrivit directorului Centrului de Diagnosticare, pana la sfarsitul anului sunt deja programate investigatii in valoare de 9 milioane de lei. Nu este clar deocamdata daca CNAM va transfera bani in plus institutiei. Cert este ca acum Compania va face controale la spitalele din tara si va cere socoteala managerilor de institutii pentru a afla de ce s-a ajuns intr-o astfel de situatie. Nu este clar nici daca sefii de spitale sau cineva de la CRDM va fi sanctionat.