Ministerul Educației și Cercetării implementează mai multe măsuri pentru a promova educația multilingvă, asigurând integrarea minorităților etnice din Republica Moldova. Programul de implementare a Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova a fost discutat în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru interinstituțional, organizată de MEC. 

Publicat:25.02.2025, 14:16

„Implementarea acestui Program contribuie nu doar la respectarea drepturilor minorităților naționale, ci și la întărirea dialogului intercultural și la promovarea unei educații bazate pe diversitate și toleranță”, a spus secretarul de stat Valentina Olaru.  

Printre măsurile instituite de către MEC, se numără: editarea și distribuirea a peste 12 mii de manuale în limbile minorităților naționale, creșterea numărului de ore dedicate studiului limbii materne, conform Planului-cadru 2024-2025, extinderea Programului Național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale și crearea unor clase model pentru predarea limbii române în 2 școli alolingve din Tvardița și Valea Perjei, dotate cu mobilier modern și materiale didactice. 

De asemenea, a fost elaborat un curriculum pentru disciplina „Istoria, tradițiile și cultura popoarelor” pentru clasele V-IX, iar în mai multe instituții de învățământ din țară se desfășoară Săptămâna istoriei și culturii romilor (în luna aprilie) și Săptămâna istoriei și culturii bulgarilor (în luna octombrie). 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.