Pana la pranz au votat si detinutii din penitenciarul 13 din Chisinau. Ce-i drept, doar cei care au viza de resedinta in capitala. Ei spun ca isi doresc un oras curat, locuri de munca si... amnistii, chiar daca ultima nu este prerogativa administratiei locale. In penitenciar a fost deschisa o sectie de vot, unde au mers peste 350 de detinuti, din cei peste 1 mie care se afla aici.

De dimineata, detinutii au facut coada ca sa treaca prin cabina de vot. Mai intai si-au luat buletinele de identitate, apoi si cele de vot.

Dupa ce au facut alegerea, unii detinuti spun ca si-ar dori...

DETINUT: “Sa iesim din toata mocirla asta. Pana si poporul s-a saturat de tot ce se petrece in tara asta.”

Altii au avut insa dorinte mai speciale.

DETINUT: “De-ar fi amnistii. Fiecare detinut viseaza la asta când ajunge într-o institutie penitenciara. Drumurile sunt bune, în ultimul an au fost reparate.”

Acesta barbat care nu a vrut sa ne spuna pentru ce a fost condamnat mai are de stat 1 an si jumatate dupa gratii. Cand va iesi, spune ca ar vrea sa vada un altfel de oras.

DETINU: “Cum ar trebui sa arate Chisinaul peste 1 an si jumatate? Frumos. Oamenii sa aiba locuri de munca, sa nu fie someri si iata noi detinutii cand ne eliberam, noi foarte greu ne aranjam la lucru.”

Observatorii si angajatii penitenciarului spun ca procedura de vot s-a desfasurat fara incidente.

Ion VARTOSU, SEF SERVICIU ACTIVITATE EDUCATIVA, PENITENCIARUL 13: “Absolut la toate persoanele le-au fost perfectate actele de identitate. Administratia penitenciarului si-a asumat obligatia de a informa cu referire la drepturile lor. Despre campania electorala detinutii au fost informati prin intermediul mass-media.”

In penitenciarul numarul 13 din capitala sunt peste o mie de detinuti. Dintre ei, doar 370 au drept de vot, adica doar cei care au viza de resedinta in capitala. Ceilalti detinuti nu au putut sa voteze.