Proiectul de lege, care prevede că tuturor elevilor le va fi interzisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor a fost votat astăzi în prima lectură de deputați. 

Publicat:28.11.2024, 15:39

Potrivit Parlamentului, utilizarea telefoanelor în timpul lecțiilor și a dispozitivelor electronice de comunicare va fi permisă doar în scop educațional și în situații de urgență.

„Utilizarea, pe parcursul lecțiilor, a dispozitivelor electronice de comunicare va fi permisă în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate, și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități sau boli cronice severe, confirmate documentar”, se arată în comunicatul Parlamentului.

Condițiile de utilizare a telefoanelor mobile în școli vor fi prevăzute într-un regulament care va fi aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

O altă modificare vizează introducerea, în cadrul învățământului liceal, a unui profil general de studiu, pe lângă cel real și umanist, pentru școlile în care se va deschide o singură clasă liceală.

Documentul mai prevede excluderea din competența Guvernului a atribuției privind aprobarea Planului de admitere, de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanțare de la bugetul de stat, pe meserii și specialități.

Proiectul urmează a fi examinat și în lectura a doua de Parlament.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.