Șoferul din Porsche care a provocat accidentul din centrul municipiului Bălți în urma căruia a decedat o fetiță de 8 ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de magistrații de la Bălți.
Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în orașul Bălți. Șoferul unui Porsche a ignorat culoarea roșie a semaforului și a lovit lateral un taxi de model Toyota, care se deplasa regulamentar. În urma impactului, automobilul Porsche a fost proiectat într-un Mitsubishi.
Un copil de doar opt ani care se afla în taxi, a murit la spital, după impactul puternic. Poliția susține că șoferul care ar fi provocat accidentul era în stare de ebrietate și a fost reținut.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursă video: Facebook/ TV NORD