Un taxi a explodat în această dimineață într-o stație PECO de pe strada Albișoara din capitală. Mașina a fost imediat cuprinsă de flăcări, iar șoferul care se afla în interior s-a ales cu arsuri. Potrivit IGSU cauza preliminară a deflagrației ar fi o scurgere de gaz de la sistemul automobilului. Momentul exploziei a fost surprins de o cameră de supraveghere.
În imagini se vede că explozia a fost atât de puternică, încât bucăți din automobil au fost aruncate la metri distanța. După astam mașina a fost cuprinsă în totalitate de flăcări puternice.
Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului pentru a stinge flăcările.
Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „În urma exploziei zona a fost încercuită astfel ca nimeni nu are acces. Din cate se poate vedea mașina a fost distrusă în totalitate, iar în preajmă au fost aruncate mai multe bucați din automobil. Taxiul se afla la cațiva metri distanță de punctele de alimentare ale stației PECO, astfel că a existat riscul unei deflagarații mai mari.”
Șoferul mașinii în vârstă de 55 de ani, care se afla în interiorul autoturismului în timpul exploziei s-a ales cu mai multe arsuri. Acesta a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat să fie transportat la spital. Bărbatul ne-a spus că totul s-a întâmplat, după ce și-a alimentat automobilul la stația PECO.
„Eu singur nu am înțeles ce s-a întâmplat. Am ieșit de la stația PECO, după ce am alimentat mașina. M-am oprit ca să permit să treacă mașinile din dreapta și mai mult nu îmi amintesc cum totul s-a întâmplat.”
Șoferul a fost scos din interiorul mașinii de un alt bărbat, care se afla în apropiere.
„Am auzit o bubuitură. Când am ieșit din mașină am observat acolo că mașina ardea. Repede am dat telefonul meu la un om de aici să sune la 112 și eu m-am dus să scot șoferul. Încă l-am întors cu capul pe partea cealaltă și l-am scos cu picioarele înainte, că am văzut că e viu.”
Specialiștii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că explozia ar fi fost provocată de o scurgere de gaz din cauza unor probleme tehnice ale mașinii. Aceștia însă urmează să stabilească mai exact ce s-a întâmplat. Administrația stației PECO într-un comentari, a menționat că nu re nicio legătură cu incidentul produs, iar mașina a explodat la ieșirea de la benzinărie.