Combinatul de Vinuri Cricova își extinde și modernizează plantațiile de viță-de-vie și a început plantarea a 672 de hectare de teren cu soiuri selecte de struguri pentru vin spumant.

Publicat:26.04.2024, 18:51

Sorin MASLO, DIRECTOR GENERAL INTERIMAR, COMBINATUL DE VINURI CRICOVA: “Este o responsabilitate enormă pentru Combinatul de Vinuri Cricova, de a valorifica aceste terenuri, acordate anul trecut de către stat, iar astăzi, demarăm plantarea primelor suprafețe de viță-de-vie. Noi am demonstrat că aceste terenuri au fost valorificate și vor fi în continuare valorificate, așa încât în scurt timp să putem asigura Combinatul de Vinuri Cricova cu struguri de calitate.”
 
Ministrul agriculturii, dar și șeful Agenției Proprietății Publice au susținut proiectul de modernizare a sectorului agricol și au participat la sădirea primilor butași.

Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: “Eu nu știu dacă există un eveniment mai frumos pentru un ministru al agriculturii, decât înființarea unei noi plantații, în bază de proiect. Avem un program național de reabilitare a viței de vie și a viticulturii.”

Roman COJUHARI, DIRECTOR APP: „Această acțiune pe care am făcu-o ne va permite să valorificăm economic aceste terenuri, ori, Cricova va planta soiuri de calitate, din care va face vinuri de calitate și vom putea să valorificăm la maxim această întreprindere.”

Proiectul de modernizare a plantațiilor viticole ale Combinatului de Vinuri Cricova 
face parte din strategia de dezvoltare a companiei, până în 2027. Sistemul de suport utilizat pentru podgorii este destinat îngrijirii mecanizate și sistemelor de prelucrare mecanice, insclusiv recoltarea strugurilor.

 

*Acest articol este un produs comercial