Qatarul este o tarisoara mai mica decat trei judete romanesti dar are o ambitie de parca ar avea forta Chinei. Are doar trei milioane de locuitori, dintre care cei mai multi sunt muncitori din Asia, insa micutul Qatar vrea ca toata lumea sa auda de el. De ce este Qatarul o tara diferita de oricare alta? Cum a ajuns sa stea „la masa bogatilor”, desi acum cateva zeci de ani era saracie lucie acolo?. Ce poti vizita in Qatar daca ai vrea sa mergi vreodata acolo?

Publicat:19.11.2022, 17:51

Informatia pe scurt

Tara este cunoscuta pentru postul Al Jazeera, pentru compania Qatar Airways si pentru faptul ca detine echipa Paris SG. Devine faimoasa si capitala Doha, un oras care si-a crescut de 50 de ori populatia in sase decenii si are si zgarie-nori. Fondurile din Qatar au investit si in companii auto mari (Porsche, Volkswagen).

Qatarul nu are munti, iar cel mai inalt punct este la 103 m altitudine. Pe de alta parte, cea mai inalta cladire, terminata in 2007, are 300 de metri inaltime, iar Doha ar putea avea pe viitor si un zgarie-nori de 500 m inaltime.

Qatarul avea de 30 de ori mai putini locuitori acum jumatate de secol si petrol s-a descoperit in anii 30 ai secolului trecut, dar nu in cantitatile care au imbogatit Arabia Saudita. Marea schimbare a venit dupa ce s-au descoperit resursele de gaz natural. In tara au intrat „tone” de bani dupa ce tehnologiile au permis transportul gazului natural lichefiat la mii de km distanta. Pentru asta, autoritatile au riscat, s-au imprumutat si au construit o infrastructura de miliarde de dolari.

Qatar este o tara minuscula, inconjurata de vecini puternici. Pentru a face fata situatiei a investit banii obtinuti din vanzarea gazului natural lichefiat pentru a-si crea un brand de tara. Statul investit in companii de peste tot in lume, gazduieste o mare baza militara americana si si-a promovat intensimaginea in cele mai mari tari.

Capitala Doha, unde locuiesc peste 1,5 milioane de oameni, are zone luxoase, insule artificiale, zgarie-nori, un muzeu de arta islamica unde s-au investit miliarde si mall-uri de mari dimensiuni. In restul tari sunt zone cu dune spectaculoase, formatiuni de piatra curioase si forturi vechi. Cei din Qatar ar vrea ca in 2030 numarul de turisti sa fie de zece ori mai mare decat in prezent, dar este un obiectiv foarte greu de atins.

Statul are 3 milioane de locuitori, dar numai o zecime sunt cetateni ai tarii, in timp ce peste 2 milioane de oameni sunt muncitori migranti din tari precum India, Banghladesh, Pakistan sau Nepal. Cel mai mare repros adus Qatarului pe plan international este legat de modul cum sunt tratati acesti muncitori si de faptul ca au fost decese pe santiere.

De la foamete la lux, o schimbare uluitoare

Putine tari ale lumii s-au schimbat asa de mult in 50 de ani, de la un loc complet rural, la unul cosmopolit si cu ambitii mult peste marimea lui. Qatarul vrea sa atraga turisti si se prezinta ca fiind un loc ce combina traditiile beduinilor si viata simpla, cu eleganta de secol 21 si muzee si mall-uri de ultimul racnet.

Intr-un Atlas Geografic din 1967 se scria despre „seicatul Qatar” ca are 70.000 de locuitori, moneda era rupia indiana, iar resursele trecute in revista erau camilele, oile, lana, pestele, perlele si petrolul. Capitala Doha avea doar 45.000 de locuitori, de peste 30 de ori mai putin decat acum. Totul este diferit acum.

Cum a evoluat populatia Qatarului

1950: 25.000

1970: 108.000

1990: 470.000

2000: 591.000

2006: 1,04 milioane

2013: 2,1 milioane

2017: 2,33 milioane

2022: 3 milioane

Dintre cei 3 milioane de oameni, sub 300,000 sunt cetateni qatarezi, iar aproape 90% sunt muncitori straini, dintre care estimarile indica 700.000 de indieni, cate 400.000 de nepalezi si de cetateni din Banghladesh, 300.000 de egipteni si peste 100.000 de pakistanezi si sri-lankezi.

Qatarul are un produs intern brut urias, 61.000 de dolari/locuitor, mai mult decat dublu fata de Arabia Saudita si de peste 15 ori mai mare decat al Egiptului. Fata de Yemen, cea mai saraca tara din zona, PIB-ul mediu qatarez este de 100 de ori mai mare.

In Qatar emirul are puteri mari, si multe ministere sunt conduse de oameni din familia regala. Nu exista partide politice si mai bine de 90% dintre oamenii care locuiesc in Qatar nu au drept de vot. 1999 a fost anul in care s-a votat pentru prima oara in Qatar, in alegeri locale. Presa are un anumit grad de libertate, dar adesea se aplica cenzura si nu se admit critici la adresa familiei regale. Jurnalisii aplica si autocenzura, stiind ca ar putea avea de suferit.

Cei care intra in Qatar nu au voie sa aduca alcool, carne de porc sau reviste porno. In tara, vanzarea de alcool este strict controlata, iar berea poate fi gasita doar la barurile unor hoteluri de fite, de multe ori la preturi de peste 15 euro o sticla. Este interzis consumul de alcool in public si orice comportament care ar da de inteles ca un om este beat.

O ambarcatiune dhow la Doha (sursa Hakan Can Yalcin, Dreamstime.com)

Cifra cel mai des intalnita, cand este vorba de investitiile facute de Qatar din 2010 pana acum, pentru a gazdui Cupa Mondiala de Fotbal (2022 FIFA World Cup), este 220 de miliarde dolari. Multe tari de prim rang ar fi spus din start ca este prea mult si ca un astfel de plan le-ar putea duce spre faliment. Nu si mica tara araba...

De ce atat de multi oameni urasc Cupa Mondiala Qatar 2022. Partea politica a celui mai scump campionat mondial de fotbal din istorie

Desi este o tara minuscula, la nivel diplomatic Qatar este foarte puternica, iar istoria, amenintarile din jur si geografia explica de ce a ajuns asa.

Cum s-a imbogatit micul stat Qatar

Istoria demna de mentionat incepe la mijlocul secolului XVIII, cand pe teritoriul de azi al tarii a sosit familia Al Thani, care se afla si in prezent la conducere. La mijloc de scol XIX capitala a fost stabilita la Al Bida (zona portului actual) si se puneau bazele orasului care avea sa devina apoi Doha.

Ruine in desert (sursa foto Gustavo Mittelmann, Dreamstime.com)

Inainte sa fie descoperite rezervele de petrol, ocupatia de baza in zona Golfului Persic era pescuitul de perle care era facut de asa-numitii „pescuitori” care faceau scufundari pentru a descoperi si scoate perlele din adancuri. Cam patru luni pe an se facea asta, iar munca era extrem de periculoasa, fiindca acesti cautatori incercau sa se scufunde cat mai adanc si erau trasi apoi afara rapid cu franghii. In unele cazuri, oamenii se inecau, iar cei care scapau de moarte aveau sechele pe viata, dupa mii de scufundari. Acest comert cu perle a atins maximul dupa 1850 si aceste pietre pretioase ajungeau in Persia, Imperiul Otoman si India si erau descoperite in largul unor orase precum Doha, Manama (Bahrain), Abu Dhabi (EAU) si Dubai (EAU).

Pe la 1930 mica peninsula din Golful Persic era foarte saraca, dominata de foamete. lipsuri si boli.

Un moment istoric pentru Qatar a fost dupa 1935, cand s-au descoperit rezervele de petrol. Exploatarea lor a inceput dupa 1950, iar petrolul a devenit principala sursa de venit a micului teritoriu, inlocuind cautarea de perle si pescuitul. Totusi, rezervele de petrol s-au dovedit modeste comparativ cu cele din tarile celebre ale regiunii.

Prima scoala din Qatar s-a deschis in 1952 si primul spital mare, in 1959. Era inceputul modernizarii. Prima universitate a fost deschisa in 1973, iar muzeul national, doi ani mai tarziu.

Tara este independenta din 3 septembrie 1971. Tot in anii 70 s-a mai intamplat un lucru care avea sa schimbe viitorul tarisoarei din Golful Persic: au fost descoperite rezervele de gaz natural in apele teritoriale. Interesant este ca, la acel moment, multi inalti oficiali din Qatar au fost dezamagiti si le parea rau ca NU a fost o descoperire legata de petrol, pentru ca tara sa ajunga sa prospere precum Arabia Saudita si Kuweit. Nu aveau de unde sti atunci ca gazul natural va transforma Qatar-ul intr-una dintre cele mai bogate tari din lume (la capitolul venit mediu pe cap de locuitor).

In 1995 a avut loc o lovitura de stat fara varsare de sange, iar lucrul iesit din comun a fost ca seicul Khalifa a fost dat la o parte de...fiul sau, Hamad. Principalul motiv tinea de faptul ca politica externa era dictata aproape in totalitate de Arabia Saudita, iar acest lucru nu era pe placul lui Hamad, care voia ca statul arab sa urmeze propria linie de dezvoltare.

Timp de doua decenii nimeni nu s-a atins de gaze, dar dupa 1990 tehnologia avansase, iar Qatarul si cativa parteneri internationali au inceput sa lucreze la infrastructura de extractie si transport a gazului natural si au investit miliarde de dolari pentru ea. Qatarul a luat imprumuturi externe, dar le-a putut plati datorita veniturilor obtinute.

Gazul natural era pana atunci transportat prin conducte, iar asta limita mult distanta maxima la care putea fi dus. Noile tehnologii industriale au dovedit ca gazul poate fi racit la temperaturi de -163 C, astfel ca se lichefiaza in instalatii speciale, volumul scade mult si gazul poate fi transportat in rezervoare gigantice speciale, in nave speciale, pe mii de kilometri.

Aceste rezervoare au o izolatie termica extraordinara, cu mai multe straturi de material, si cu captuseala interioara din otel. Gazul isi poate pastra forma lichida doar tinut la temperatura optima.

La destinatie se face conversia inversa a gazului, iar tari care ar fi putut trimite gazul doar in apropiere, il pot exporta in cealalta parte a globului. Qatarul il trimite in Japonia, Coreea de Sud si China, printre altele. Acum, ca legaturile europenilor cu Rusia au fost intr-o importanta masura taiate, Qatar devine si mai importanta, iar Europa negociaza pentru a primi si ea gaz de acolo.

Qatarul are, in 2022, a doua cea mai mare capacitate operationala de export de gaz natural lichefiat dintre toate statele lumii (77 milioane de tone metrice/an), fiind devansat doar de Australia. Pe locurile 3-5 sunt Statele Unite, Malaezia si Algeria.

Aparare si oameni grei

Cand Irakul a invadat Kuweitul, in august 1990, conducatorii micului stat arab si-au dat seama ca tara este vulnerabila in fata vecinilor mult mai puternici si mai bogati si au decis ca trebuie sa-si gaseasca aliati de calibru, sa construiasca un brand de tara si sa se promoveze intens in media internationale.

Tara a construit, cu un miliard de dolari, baza Al Udeid Air Base care este folosita din 1999 de catre americani, acestia mutandu-si baza din Arabia Saudita in micul stat, lovitura diplomatica extrem de abila. In ianuarie 2022, presedintele Biden il primea la Casa Alba pe emirul Qatarului pentru a discuta diverse probleme geopolitice, inclusiv tema exporturilor de gaz natural.

Sursa foto Shakeelmsm, Dreamstime.com

Cel mai cunoscut qatarez din lume este, probabil, Nasser Al-Khelaifi, seful Qatar Sports Investment, fondul care detine echipa PSG.

Cel mai bogat om din Qatar in clasamentul Forbes are o avere estimata la 2,1 miliarde dolari si este seful Al Faisal Holding, unul dintre cele mai mari conglomerate care detine hoteluri in multe locuri din lume. Faisal Bin Qassim Al Thani este numele lui, are 74 de ani, a inceput sa vanda masini la Doha cand avea 16 ani si a inceput sa faca bani buni cand a devenit distribuitor al anvelopelor Bridgestone.

Cel mai important om din tara este emir, conducatorul statului. Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani este la putere din 2013, cand tatal sau a i-a facut un transfer pasnic de putere. Hamad al-Thani a facut scoala la renumita academie militara britanica Sandhurst.

Brand-ul Qatar - „Media si mediation”

Tara este cunoscuta pentru postul Al Jazeera (creat in 1996) , pentru compania Qatar Airways si pentru faptul ca detine echipa Paris SG (participatie de 70% din actiuni, din 2011). Fondurile suverane din Qatar au investit si in companii auto mari (Porsche, Volkswagen), in banca Barclays si in constructia inaltei cladiri londoneze The Shard.

Unii analisti au numit strategia agresiva a Qatarului „media and mediation.

„Media” fiindca Al-Jazeera a devenit un reper in jurnalismul arab, iar Qatarul a investit mult pentru a se promova pe marile canale de presa din lume (fie ca este vorba de Qatar Airways, fie despre capitala Doha si ce poti face acolo, ca alternativa la Dubai). David Beckham a fost recompensat regeste pentru a face reclama turismului de Qatar, spre exemplu, iar Qatar Airways are si a avut de ani buni reclame la cele mai mari posturi TV ale lumii, promovandu-se ca fiind o linie aeriana de cinci stele.

„Mediation” (medierea) se refera la o strategie diplomatica ce merge pe ideea de a incerca sa fi prieten cu toata lumea, sa te oferi sa mediezi conflictele din regiune si sa nu iei vizibil partea nimanui. In unele cazuri a reusit cate ceva, in altele mai putin, tarisoara find supusa unei blocade in 2017 de catre Arabia Saudita si cateva dintre aliatele ei, motivul fiind relatiile cu Iranul. Multi catalogheaza aceasta politica drept oportunista si riscanta.

Turismul in Qatar - Lux, desert, preturi mari

Qatarul nu prea are parte de turisti, dar ceva atractii sunt, pentru o tara atat de mica: vechi forturi, „mari” de dune, partide de vanatoare cu soimi, formatiuni de roci ciudate in desert. Cele mai multe lucruri sunt insa in capitala Doha care a investit zeci de miliarde in ultimele doua decenii.

La capitolul mancare, Qatarul are traditie pentru langusta facuta la gratar, pentru iaurtul din lapte de capra, pentru cafeaua aromata cu cardamom, pentru curmalele de multe feluri si pentru „makbus” ( un fel de mancare cu orez, condimente, sos si carne de miel, pui sau peste. Qatarul este insa dominat de restaurante care servesc preparate din cele mai celebre bucatarii ale lumii, astfel ca un turist care nu iese din capitala s-ar putea sa nu guste vreo mancare araba traditionala.

Trebuie spus ca nu este deloc ieftin sa mergi in Qatar, iar in presa au aparut informatii pe larg despre cat platesc suporterii care vin sa vada meciuri la CM 2022. In cel mai bun caz, daca stai 3-4 zile si mergi la un singur meci, poti „scapa” cu sub 3.000 de euro. Cineva care merge la mai mult meciuri si sta peste doua saptamani poate plati mai mult de 15-20.000 de euro.

Cazarea este foarte scumpa in Doha, al fel si zborurile catre capitala qatareza.

Qatar are 12.000 kmp, fiind cam cat 2-3 judete din Romania si se gaseste pe o peninsula ce are 186 km lungime si 88 km latime maxima. Qatar este cea mai mica tara ce gazduieste CM de Fotbal, pana acum acest record fiind detinut de Elvetia (organizatoare in 1954, tara de patru ori mai intinsa).

A mai fost un caz in care CM de Fotbal a fost organizata intr-o tara cu populatie mica: la prima editie, in Uruguay 1930, stat cu populatie de sub 2 milioane de oameni la aceea vreme. Statul sud-american are in prezent o populatie de 3,5 milioane de oameni, dar suprafata este de 15 ori peste cea a Uruguay-ului.

Tarisoara se gaseste langa Emiratele Unite si Arabia Saudita, are campii desertice, cateva oaze si mici zone pe podis calcaros. Vegetatia este saraca si se cultiva curmale, cocos, mei si porumb, dar in cantitati mici,

La Doha, temperaturile pot ajunge si la 50 de grade si niciodata nu poate fi mai rece de 5 grade. Cea mai mica temperatura din tara a fost inregistrata in 2017, intr-o localitate numita Abu Samra (+1,5 C). La Doha sunt an de an peste 27 de grade in ianuarie si 33 de grade in noiembrie. Vara, in iulie si august, doar in mod exceptional minimele scad noaptea sub 24 de grade. Ploua in medie in doar 9 zile pe an.

Cel mai inalt deal din tara are 103 m alt. Spre comparatie, cel mai inalt zgarie-nori din tara, Aspire Tower, are 300 m inaltime si a fost gata in 2007.

Pana in 1989 tara nici nu emitea vize turistice, iar ca atractii, cele mai multe sunt in Doha, iar in afara sunt peisaje de desert, plimbari cu camila, arhitectura araba si traditii ale beduinilor.

In prezent, datele oficiale arata cam 500.000 de turisti/an in Qatar, dar planurile sunt sa se ajunga la 6-7 milioane de sosiri in 2030, ceea ce este enorm.

Principalele locuri turistice din Qatar:

Capitala Doha are, de departe, cele mai multe lucruri interesante: Al Corniche (zona maritima, dezvoltata masiv in ulimii 20 de ani), Muzeul de Arta Islamica, mall-urile, insulele artificiale The Pearl, bazarul Souq Wakif, bazarul pentru vanatoarea de soimi, Acvariul (faimos pentru testoasele uriase), Muzeul Etnografic (cu vechi case traditionale reconstruite). 14 cladiri au peste 200 m inaltime, date in functiune intre 2007 si 2020. Exista in plan sa fie construit un zgarie-nori de 500 m inaltime.

Khor al Adaid - zona de dune de la granita cu Arabia Saudita, cel mai frumos loc de natura din Qatar.

Petroglifele de la Jebel Jassassyieh - roci sculptate manual in mod rudimentar

Bir Zekreet - Formatiuni spectaculoase geologice si plaje

Mici croaziere cu barcile traditionale „dhow”

Al-Zubara, un vechi fort si principalul port comercial al tarii pana in secolul XIX.

Antilopele oryx (oryxul arab sau oryxul alb), la o ferma in Shahaniya)

De ce este problematica organizarea Cupei Mondiale la Fotbal in Qatar:

conditiile de munca ale lucratorilor migranti sunt grele, estimarile fiind ca au murit cateva sute pe santiere si au fost si sinucideri

probleme cu nerespectarea drepturilor omului

costuri ecologice colosale

acuzatii de coruptie legate de atribuirea Qatarul dreptul de a organiza CM 2022

femeile au o multime de interdictii

Sursa: