70% din populatia tarii noastre nu are incredere in vaccinarea anti COVID-19. Asta arata ultimul studiu realizat de catre Ministerul Sanatatii din luna decembrie. Specialistii in sanatate publica spun ca autoritatile trebuiau sa inceapa o campanie de informare inca in luna noiembrie, pentru a spulbera toate miturile si fricile moldovenilor. 

Publicat:23.01.2021, 17:32

Mai mult de jumatate dintre moldoveni spun ca nu se vor vaccina impotriva COVID-19, din motiv ca nu au incredere in eficacitatea vaccinurilor. Unii zic ca nu au nevoie de ser pentru ca au imunitatea buna.

 ”- Nu, eu nu ma voi vaccina.

- De ce?

- Am imunitate buna si fara vaccin trec bolile. Mutatiile coronavirusului si nu e clar, de la o mutatie te salveaza, alta nu. Deocamdata nu cred in aceste vaccinuri.”

Altii cred ca vaccinul le-ar afecta mai multe organe si ar suferi dupa vaccinare de alte boli.

 “- Nu pot sa spun motivul, dar nu vreau. Ma tem.

- De ce va temeti?

- Am auzit ca multi se imbolnavesc. Multi au probleme dupa asta.

- Ce fel de probleme?

- Aud la televizor ca pierd cunostinta, multe organe sunt afectate.”

Expertul international in sanatate publica, Ala Tocarciuc, sparge miturile si explica de ce aceste informatii nu contin adevar. Aceasta mentioneaza ca cei cu imunitatea buna nu sunt imuni si la COVID, uneori facand forme mai severe decat cei care sunt imunocompromisi. Iar ce tine de bolile ce pot aparea in urma vaccinarii… 

Ala TOCARCIUC, EXPERT INTERNATIONAL IN SANATATE PUBLICA: “Nu sunt date ca vaccinul provoaca alte boli, sub nicio forma. Vaccinurile curente sunt niste lanturi de acizi ribonucleici care vin cu un mesaj foarte clar in organism la ribozomi ca sa formeze imunitatea anume la aceste proteine spike, la acest virus COVID.” 

Chiar si asa, unii moldoveni cred ca vaccinul a fost elaborat pentru a infecta oamenii, nu pentru a-i imuniza impotriva COVID-19.

“- Sa ne spuneti daca va veti vaccina?

- Nu, pentru ca eu nu cred in asta, sunt sanatos tun, nu am tuse, nimic. De cand a aparut pana azi nu am vazut nimic, simptome. 

- Eu ma tem ca in acest vaccin sa nu fie virusul sa ma imbolnavesc de ceva. Sa nu fie impotriva imunitatii mele.”

“Mastile sunt cu bani, totul este cu bani, dar vaccinul este gratis. Eu cred ca totul este impotriva omului.” 

Ala Tocarciuc spune ca acest mit exista din motiv ca in vaccin este introdusa proteina spike, care se regaseste si in coronavirus. Aceasta explica insa de ce este imposibil ca virusul sa fie introdus prin vaccin.

Ala TOCARCIUC, EXPERT INTERNATIONAL IN SANATATE PUBLICA: “Vaccinul contine de fapt doar un fragment din proteina spike din coronavirus. Acest fragment nicidecum nu poate sa provoace nici boala, pentru ca, ca sa provoace boala, este nevoie de tot lantul virusului.” 

O alta frica a moldovenilor este cea de-a doua doza de vaccin.

“Nu ma vaccinez niciodata in viata. E legat cu cel rau vaccinul. Peste asta inca iti da a doua doza, in niciun caz nu trebuie a doua doza, pentru ce a doua, sa ne omoare mai tare?” 

Expertul international in sanatate publica spune ca prima doza asigura imunizarea organismului pe jumatate. Adica cea de-a doua doza este necesara pentru a face un titru de anticorpi in proportie de 90 la suta. Totusi, unii moldoveni spun ca ar dori sa se vaccineze, doar ca au nevoie de mai multa informatie, care deocamdata nu este oferita de catre autoritati.

“Cred ca cetatenii nu sunt suficient de informati la acest capitol nu se ofera multa informatie. Societatea crede ca acest vaccin poate dauna organismului si cred ca este important ca cetatenii sa fie informati.” 

“Cred ca ar trebui mai multa informatie sa spuna despre vaccin, cine il produce, care sunt efectele lui.” 

Aceasta batrana ne-a spus ca s-ar vaccina chiar cu sosirea primului lot de vaccin in tara noastra. Ea spune ca are copii, nepoti si stranepoti pe care vrea sa ii vada cum cresc.

“- Va veti vaccina?

- Doresc, de ce nu. Sa nu fiu periculoasa pentru tineret, pentru nepoti, pentru stranepoti.” 

Ala Tocarciuc sustine ca autoritatile ar fi trebuit sa inceapa campania de informare cu mult timp in urma, dar spune ca nici acum nu e tarziu si ar trebui sa ofere cat mai multa informatie referitor la reactii adverse si continutul vaccinului.

Conform ultimului studiu realizat de catre Ministerul Sanatatii, doar 30% dintre moldoveni ar accepta vaccinul.