O proaspata mamica internata in Spitalul Municipal nr. 1 din Chisinau se plange ca ii sunt incalcate drepturile. La cateva zile dupa ce a adus pe lume gemeni, a fost despartita de micutii ei, fiind plasata intr-un salon cu profil covid-19. Femeia sustine ca a fost testata de 4 ori la coronavirus si numai al doilea test a fost pozitiv. Serviciul de presa al spitalului sustine ca pacienta are nevoie de tratament anume in sectia respectiva.

Publicat:30.04.2020, 20:30

Femeia a nascut prematur si a adus pe lume gemeni, asa ca a trebuit sa ramana in spital. Dupa cateva zile, i s-a facut testul la COVID-19. A iesit negativ.

Ecaterina GUTU, PACIENTA:“Intre timp, nu am prezentat niciun simptom absolut la Covid-19. Intr-o seara am prezentat febra 37. A doua zi un lucrator medical mi-a propus sa fac test la Covid-19.”

Femeia sustine ca a acceptat, deoarece in sectiile anterioare in care s-a aflat au fost depistate cazuri de contaminare. Al doilea test a fost pozitiv, iar ea fost transferata in sectia pentru tratarea bolnavilor cu Covid-19. Intr-un salon cu o persoana infectata. 

 Ecaterina GUTU, PACIENTA: “Aceasta persoana era din personalul medical si am fost acuzata ca, intr-un fel, sunt sursa de infectie pentru acest spital si colaboratorii medicali.”

Dupa cele intamplate, femeia a cumparat un test de la un laborator privat, care a aratat negativ. Nefiind siguri de corectitudinea acestuia, reprezentantii spitalului i-au mai facut unul. Negativ din nou.

Ecaterina GUTU, PACIENTA: “La moment sunt tot aici in salon, dar sunt singura. La moment stau aici fetele mele sunt in blocul pediatric, 6 zile fara mine, astazi a sasea zi. Solicit ajutor si lumina in acest caz. Mi-a fost incalcat dreptul la sanatate, dreptul copiilor mei, sunt nedreptatita, pentru ca sunt acuzata ca sursa de infectie.”

Serviciul de presa al spitatului sustine ca a fost format un consiliu amplu din 10 specialisti pentru a decide soarta acestei paciente.

Cristina IPATI, SPECIALIST RELATII PUBLICE SI COMUNICARE A SPITALULUI NR.1:“Astazi pacienta, fiind testata negativ, a fost izolata in alt salon, insa starea de sanatate este inca de gravitate medie si are nevoie de un tratament corespunzator anume in sectia data. Acestea sunt concluziile specialistilor in domeniu.”

Potrivit reprezentantilor spitalului, toate masurile au fost luate pentru siguranta pacientei, dar si a copiilor. Cateva zile se va afla sub supravagherea medicilor, dupa care iarasi vor fi prelevate probe pentru testarea la Covid-19. Iar maine aceasta isi va putea vedea bebelusii, fiind imbracata intr-un echipament special.