Fractiunea PAS si PPDA au depus sesizari la Procuratura Generala impotriva presedintelui Consiliului Audiovizualului, Dragos Vicol. Asta dupa ce presedintele CA a emis la 24 martie Dispozitia nr. 2 care impune posturilor de radio si televiziune o serie de obligatii privind felul in care abordeaza subiectul pandemiei cu noul coronavirus pe perioada starii de urgenta.

„In sesizare, solicitam Procuraturii sa investigheze faptele lui Vicol in temeiul articolului 328 din Codul Penal „Excesul de putere sau depasirea atributiilor de serviciu”, infractiune ce este pasibila cu 6-10 ani de privatiune de libertate si interdictia de a ocupa o functie publica timp de 10-15 ani. Nimeni nu are dreptul sa incalce drepturile fundamentale ale democratiei, mai ales in aceste momente grele pentru Republica Moldova si intreaga lume”, se arata in declaratia PAS.

Maia SANDU, LIDERA PAS: „Este ilegala si sfidatoare dispozitia Presedintelui Consiliului Audiovizualului de a institui de facto cenzura in toate televiziunile din tara. Libertatea gandirii, a opiniei si cea de exprimare sunt elemente care nici pe timp de urgenta, asediu sau razboi nu pot fi limitate. Cu cat mai obiectiva va fi informatia oferita publicului larg, cu atat sansele noastre de a scapa de urgie vor fi mai mari.

Cerem sa se revada cat mai urgent deciziile respective si sa se revina in campul legalitatii. Starea de urgenta nu inseamna abuz, calcarea in picioare a Constitutiei, a legilor acestei tari si a drepturilor fundamentale ale omului.”

Potrivit dispozitiei nr. 2, reprezentantii mass-media vor trebui sa renunte, pe durata perioadei starii de urgenta, „la enuntarea si favorizarea neavizata atat a propriei opinii, cat si a liberei formari de opinii arbitrare in reflectarea subiectelor ce vizeaza pandemia Covid-19, atat in context national, cat si extern”.

In acelasi context, deputatul Platformei DA Vasile Nastase a expediat astazi o interpelare la Procuratura Generala si tine de abuzul si depasirea atributiilor de serviciu ale presedintelui CA, Dragos Vicol.

"Domnul procuror general are mult de lucru tinand cont de faptul ca naravurile unora prind la curaj in ultimul timp.

Iar domnul Chicu ar putea sa-l dea afara pe unul dintre acestia (presedntele CA) pentru a demonstra ca nu-i tine umbrela politica deasupra capului!", a mentionat deputatul.