Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte acum o lună, timp în care discursurile, interviurile și postările sale de pe rețelele de socializare au fost pline nu doar de exagerări, ci și de născociri. CNN a făcut o listă cu cele mai mari 13 minciuni ale lui Trump de când a fost învestit în funcție, pe 20 ianuarie, scrie digi24.ro.

Publicat:21.02.2025, 12:31

Povestea prezervativelor de 50 de milioane de dolari – ba chiar de 100 de milioane – pentru Hamas 

Când secretarul de presă Karoline Leavitt a anunțat, în primul ei briefing oficial de la Casa Albă, că Trump a zădărnicit un plan de 50 de milioane de dolari „pentru a cumpăra prezervative pentru Gaza”, a fost clar că afirmația e foarte dubioasă, iar administrația Trump nu avea dovezi care să o susțină. Dar Trump nu numai că a repetat cifra de 50 de milioane de dolari a doua zi, ci a adăugat o afirmație incendiară că prezervativele erau „pentru Hamas”. Apoi, la câteva zile după ce a devenit evident că cifra de 50 de milioane de dolari era pură ficțiune, el a umflat-o la „100 de milioane de dolari”.

Dă vina pe Ucraina pentru că a început războiul 

Rusia a început războiul din Ucraina atunci când a invadat țara, în 2022. Acesta este un fapt evident. Dar, marți, când Trump a respins plângerile ucrainenilor cu privire la excluderea lor de la negocierile dintre SUA și Rusia privind încheierea războiului, el a acuzat în mod fals Ucraina că a început războiul, spunând: „Nu ar fi trebuit să-l începeți. Ați fi putut face o înțelegere.” Este o repetare a propagandei Kremlinului.

Acordarea cetățeniei la naștere 

Trump a susținut că SUA sunt singura țară care acordă cetățenie copiilor care se nasc pe teritoriul american. Doar că acest lucru nu este adevărat. Zeci de țări, inclusiv Canada și Mexic, acordă și cetățenie automată persoanelor născute pe teritoriul lor.

Distorsionarea realității privind evenimentele din 6 ianuarie 

De ani de zile, Trump a prezentat o versiune a revoltei de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, care seamănă prea puțin cu ceea ce s-a întâmplat de fapt. Când a fost întrebat la începutul lunii februarie de ce a acordat grațiere persoanelor care au atacat forțele de ordine, el a spus că persoanele pe care le-a grațiat au fost de fapt „asaltate de guvern” și că „nu au agresat” pe nimeni. 

Această afirmație a fost o negare a adevărului evident, care reiese din înregistrările video. Departamentul de Justiție a declarat că peste 140 de polițiști au fost agresați pe 6 ianuarie și că peste 170 de persoane au pledat vinovate pentru astfel de atacuri.

Minciuni despre politicile privind apa din California 

În primul rând, Trump a legat incendiile din Los Angeles de decizia Californiei de a folosi o parte din apă pentru a proteja o specie de pește din partea de nord a statului – chiar dacă cele două lucruri nu au nimic de-a face unul cu celălalt, așa cum au explicat experții. 

Apoi, după ce a ordonat eliberarea bruscă a miliarde de litri de apă din rezervoarele din Valea Centrală fără un motiv aparent întemeiat, Trump a declarat că o parte din această apă merge spre Los Angeles, chiar dacă acest lucru nu este posibil.

Minciuna despre alegrile din 2020 

Chiar dacă în 2024 a câștigat alegerile libere și corecte din 2024, Trump tot nu a renunțat la minciunile legate de înfrângerea sa în alegerile libere și corecte din 2020. La mai bine de patru ani după ce a pierdut în fața lui Joe Biden, el a repetat miniunile despre alegerile „fraudate” în timpul a cel puțin trei evenimente numai în ziua învestirii sale din 2025.

Povestea falsă despre boxerii olimpici 

Trump demonstrează că nu ezită să mintă nici în ceea ce-i privește pe oamenii neimplicați în politică. În încercarea de a interzice sportivii transgender la Jocurile Olimpice, el a susținut în mod fals că două medaliate cu aur la box feminin, la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul trecut, erau bărbați care „au făcut tranziție”. De fapt, ambele sportive s-au născut ca femei și au concurat întotdeauna în probele feminine.

Canada, stat american 

Înainte de a prelua mandatul, Trump a afirmat că poporului canadian „îi place” ideea lui ca țara să devină al 51-lea stat american. Nimic mai fals: ideea este extrem de nepopulară în rândul canadienilor. Apoi, după învestirea sa, Trump a continuat să inventeze lucruri despre Canada – la un moment dat postând pe rețelele sociale și apoi spunând cu voce tare că țara le interzice băncilor americane să facă afaceri acolo.

Atac la Biden pentru un program lansat de administrația Trump 

După coliziunea mortală din ianuarie între un elicopter militar și un avion de pasageri, Trump a dat vina pe inițiativele administrației Biden privind diversitatea în cadrul Administrația Federală a Aviației, fără a furniza nicio dovadă că politica de diversitate a FAA a avut vreo legătură cu accidentul. 

El a venit cu poveste fictivă despre o încercare frenetică a lui Biden de a angaja persoane cu dizabilități semnificative pe post de controlori de trafic aerian, fără să spună că, de fapt, acest program a fost de fapt lansat în timpul propriei sale administrații, în 2019.

Declarații înșelătoare privind tarifele 

Când Trump a vorbit despre tarifele pe care le-a impus importurilor din China în primul său mandat, președinție, a vorbit despre câți bani „din China” au generat aceste tarife pentru Trezoreria SUA. Când a vorbit despre tarifele suplimentare pe care intenționează să le impună diferitelor țări în timpul actualului său mandat, a vorbit despre necesitatea de a „le percepe”. 

În niciun moment nu a recunoscut că importatorii americani, nu țările străine, sunt cei care plătesc tarifele reale și că americanii au ajuns să suporte aproape întregul cost al tarifelor la produsele chinezești.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.