Papa Francisc, aflat în spital, a suferit astăzi două episoade acute de insuficiență respiratorie. Informația a fost furnizată de Vatican, printr-un comunicat de presă, scrie digi24.ro

Publicat:04.03.2025, 10:47

Este vorba despre două episoade de insuficiență respiratorie acută, au precizat reprezentanții Vaticanului. Asta înseamnă că plămânii Papei nu mai pot furniza suficient oxicient organismului sau nu pot elimina suficient dioxid de carbon. Suveranul Pontif este internat la un spital din Roma de 18 zile, inițial cu bronșită, iar apoi examinările medicale din spital au arătat prezența unei pneumonii bilaterale. Papa a trecut prin mai multe episoade de criză în spitalul în care este internat, dar le-a depășit cu bine până acum.  

Anunțul vine în condițiile în care actualizările de la Vatican despre starea papei căpătaseră un ton mai optimist după ziua de vineri, când papa a suferit o constricţie a căilor respiratorii, asemănătoare cu o criză de astm, şi care a necesitat o procedură de aspiraţie. Duminică seară, Vaticanul anunţa că starea papei este stabilă şi că nu mai are nevoie de „ventilaţie mecanică non-invazivă''. Medicii menţin prognosticul „rezervat'' având în vedere complexitatea tabloului clinic, ceea ce înseamnă că papa nu se află în afara pericolului.