O maşină a intrat vineri într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, situat în centrul Germaniei, informează agenția de presă DPA. Șoferul mașinii a fost arestat, potrivit unor surse guvernamentale locale. Presa locală vorbește despre zeci de oameni răniți, dar și cel puțin două persoane decedate, scrie hotnews.ro. Vă avertizăm, imaginile de mai jos au un puternic impact emoțional.

Ultimul update: 21.12.2024, 07:58 Publicat:20.12.2024, 22:16

UPDATE ora 07:10: Suspectul este un medic din Arabia Saudită stabilit în Germania, potrivit unui oficial citat de The Telegraf.

„Am arestat autorul, este un bărbat din Arabia Saudită, un medic care se află în Germania din 2006”, a declarat Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia-Anhalt, reporterilor prezenți la fața locului, transmite The Telegraf.

„Din ceea ce știm în prezent, a fost un atacator solitar, așa că nu credem că mai există vreun pericol pentru oraș”, a adăugat el.

Și cancelarul german Olaf Scholz a transmis că autorul este un medic din Arabia Saudită. Scholz a adăugat că făptașul a acționat singur și că cel puțin 60 de persoane au fost rănite, relatează Reuters.

Michael Reif, purtătorul de cuvânt al orașului, a confirmat că incidentul a fost tratat mai degrabă ca un atac terorist decât ca un accident.

UPDATE ora 23.40: Cotidianul german Bild anunţă că cel puțin 2 oameni au murit. Poliţia a blocat zona, existând suspiciunea că în maşina suspectului se află explozibili.

Radiodifuzorul public MDR relatează că aproape 70 de persoane au fost rănite, 15 grav dintre acestea fiind în stare gravă.

UPDATE ora 22.19: „Informațiile care vin de la Magdeburg sugerează că ceva rău este pe cale să se întâmple. Gândurile mele sunt alături de victime și de familiile lor. Suntem alături de ei și de oamenii din Magdeburg. Mulțumirile mele se îndreaptă către salvatorii dedicați în aceste ore de neliniște”, a reacționat vineri seară cancelarul german Olaf Scholz, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

UPDATE ora 22.13: Cel puţin o persoană a murit, scrie presa locală germană. Purtătorul de cuvânt al guvernului local, Matthias Schuppe, a declarat că a fost vorba de un atac, potrivit News.ro.

Conform publicației britanice The Telegraph, numărul răniților este între 60 și 80 de persoane.

UPDATE ora 21.35: Un purtător de cuvânt al guvernului local a anunțat că mai multe persoane au fost rănite şi că este posibil ca alte câteva să fi murit, scrie Reuters, citând radiodifuzorul public MDR.

Potrivit cotidianului Bild care citează presa locală, peste 20 de persoane au fost rănite, în timp ce martorii au raportat mai multe decese. Autorităţile nu au oferit un bilanţ exact: „un incident” la piaţa de Crăciun „în care a fost implicată o maşină” s-a soldat cu „mai multe persoane grav rănite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Magdeburg.

Poliţia a anunţat pe rețeaua de socializare X că au loc operaţiuni ample în zona târgului de Crăciun din Magdeburg. Piaţa din centrul oraşului a fost închisă.

Știrea inițială: Deocamdată nu se ştie dacă există persoane ucise sau rănite. De asemenea, nu este clar dacă incidentul a fost deliberat sau intenţionat, notează Agerpres.

Piaţa de Crăciun, situată în apropierea primăriei, este plină de ambulanţe şi paramedici, după cum arată înregistrările video postate pe reţelele de socializare.