Australia a luat o decizie fără precedent în lupta cu rețelele sociale și lipsa unui control asupra copiilor. Premierul Anthony Albanese a anunțat că minorii vor putea accesa rețelele de socializare după ce împlinesc 16 ani, relatează News.ro, scrie libertatea.ro.

În caz contrar, premierul australian a anunțat că o să ia măsuri drastice împotriva firmelor de tehnologie care nu reuşesc să protejeze tinerii utilizatori. 

„Aceasta este (o măsură) pentru mame şi taţi. Reţelele de socializare fac mult rău copiilor şi am decis să pun capăt acestui lucru”, a declarat el reporterilor, potrivit AFP. 

Albanese a oferit detalii despre viitoarea legislaţie în septembrie, dar nu era clar la acel moment dacă aceasta se va aplica copiilor cu vârsta de 14 sau 16 ani.

Companiile tech și cele care gestionează rețelele de socializare vor fi responsabile pentru a proteja minorii și pentru a se asigura că utilizatorii îndeplinesc noile cerințe, a subliniat Albanese. 

Premierul a considerat că este mai bine ca firmele să se asigure de siguranța minorilor, mai degrabă decât părinţii care sunt „îngrijoraţi la culme de siguranţa online a copiilor lor”. 

„Responsabilitatea nu va aparţine părinţilor sau tinerilor. Nu vor exista sancţiuni pentru utilizatori”, a subliniat politicianul australian.

Albanese de la Partidul Laburist a declarat că noile legi vor fi prezentate liderilor statelor şi teritoriilor australiene în această săptămână, înainte de a fi prezentate Parlamentului la sfârşitul lunii noiembrie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.