Germania va fi principala țintă europeană a tarifelor comerciale pe care le va impune președintele american Donald Trump odată ce acesta va fi instalat în funcție, a declarat sâmbătă ministrul german al economiei, Robert Habeck, potrivit Politico, transmite hotnews.ro.
Avertismentul lui Habeck, care este candidatul principal al Partidului Verzilor pentru funcția de cancelar, la alegerile parlamentare din 23 februarie din Germania, a venit în aceeași zi cu o declarație puțin mai optimistă a adversarului său de centru-dreapta, Friedrich Merz, care l-a numit pe Trump „foarte previzibil”.
Vorbind la un miting de campanie electorală al Verzilor, în München, Habeck a declarat că țara UE „cu cel mai mare excedent comercial (cu SUA) este Germania – și acesta este un ghimpe în coasta lui Donald Trump”.
Deși Trump poate impune măsuri comerciale punitive doar împotriva întregii UE, „puteți fi destul de siguri că tarifele pe care ar dori să le impună vor fi direcționate astfel încât să afecteze în special economia germană”, a susținut Habeck.
În trecut, Trump și-a vărsat furia pe Uniunea Europeană pentru că nu cumpără suficiente automobile sau produse agricole americane și se spune că a fost „obsedat” de numărul de mașini germane de pe străzile din Manhattan.
Habeck a mai declarat că UE este pregătită să „riposteze” la tarifele americane, dar a susținut că Germania trebuie să facă mai mult pentru a consolida Europa. „Indiferent ce vrea să facă următorul guvern german, trebuie să o facă într-un mod european”, a spus el.
Între timp, liderul german de centru-dreapta (președintele CDU) și probabil viitorul cancelar, Friedrich Merz a susținut sâmbătă că acțiunile lui Trump nu vor fi o surpriză pentru Europa.
„Cred că Donald Trump este foarte previzibil”, a declarat Merz într-o conferință de presă, la o reuniune a conducerii Partidului Popular European (PPE), la Berlin. „El face ceea ce spune. În această privință, cred că ne putem aștepta la mult mai multă claritate în următoarele săptămâni și luni”, a adăugat Merz.
El a precizat că Trump forțează UE să întreprindă reforme care trebuiau făcute oricum, cum ar fi creșterea capacităților defensive ale Europei.
„În această privință, acest lucru este, de asemenea, o oportunitate pentru noi de a face ceea ce trebuie”, a spus Merz.