Președintele american Joe Biden așteaptă cu nerăbdare să discute luna aceasta strategia de război a Ucrainei cu președintele Volodimir Zelenski, iar Washingtonul lucrează la un nou pachet de ajutor „substanțial”, a declarat sâmbătă, consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, relatează Reuters, scrie hotnews.ro.
Zelenski a spus că dorește să-i prezinte lui Biden, cât și celor doi potențiali succesori ai săi un „plan de victorie” care ar putea duce la încheierea războiulio din Ucraina în mod diplomatic.
„Cred că avem nevoie de o strategie cuprinzătoare pentru succes în acest război și asta este ceea ce președintele Zelenski spune că aduce, așa că așteptăm cu nerăbdare să stăm și să vorbim despre asta, iar președintele Biden așteaptă cu nerăbdare pentru această conversație”, a spus Sullivan
El a vorbit prin video la conferința Strategiei Europene de la Yalta organizată de Fundația Victor Pinchuk la Kiev.
Sullivan a spus că SUA urmăresc, de asemenea, să pregătească un pachet de sprijin „substanțial” cu diferite capacități până la sfârșitul lunii, pentru a preveni un avans semnificativ al Rusiei în estul Ucrainei.
Forțele ruse au câștigat teren în unele părți din estul Ucrainei, inclusiv în jurul Pokrovsk, o zonă despre care Sullivan a spus că este de o „ingrijorare unică”, un nod cheie de transport, care ar putea permite Moscovei să deschidă noi linii de atac și să complice logistica ucraineană.
Pe măsură ce Rusia și-a intensificat atacurile cu rachete asupra infrastructurii critice a Ucrainei în acest an, Kievul a pledat pentru autorizarea forțelor ucrainene să folosească rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a lovi interiorul Rusiei.
Sullivan a spus că chestiunea a făcut obiectul unor „consultări intense” între aliați și parteneri și că va fi, de asemenea, discutată de Biden și Zelenski.