Procurorii români l-au lăsat în libertate pe Bogdan Peșchir, omul despre care SRI spune că a finanțat campania lui Călin Georgescu, după ce anchetatorii au făcut sâmbătă trei percheziții domiciliare în oraşul Braşov, scrie hotnews.ro

Publicat:08.12.2024, 16:34

Potrivit unor oficiali din Parchetul General din România, citați de Euronews, percheziţiile au început sâmbătă dimineaţa şi au fost finalizate în cursul nopţii.

De la cele trei locuinţe ale lui Bogdan Peşchir din Braşov au fost ridicate mai multe dispozitive, calculatoare şi medii de stocare, care au fost supuse unor percheziţii informatice.

Anchetatorii au decis transferul a 7 milioane de dolari din contul lui Bogdan Peșchir în conturile Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

După terminarea audierilor, Bogdan Peșchir a fost lăsat în libertate.

Conform unui comunicat al Parchetului, în cauză au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

„Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani cu privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, a transmis Parchetul, citat de Agerpres.

SRI: Bogdan Peșchir a donat peste 1 milion de euro, din care TikTok recunoaște că a primit 381.000 de dolari

Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peşchir a utilizat contul „bogpr”, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.

După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28 noiembrie 2024, arată SRI.

Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.

SRI arată că finanţarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite.

„Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”’, mai susține SRI.

Cine este Bogdan Peșchir

Bogdan Peșchir, despre care Serviciul Român de Informații menționează că a făcut donații de peste 1 milion de euro pentru promovarea pe TikTok a lui Călin Georgescu, este fost programator, care a lucrat la firme asociate cu criptomonede deținute de un cetățean cu dublă cetățenie, emigrat din 1995 în Africa de Sud.

Bogdan Peșchir are o firmă în Brașov, înființată în 2021, conform SRI.

„Bogdan Peșchir afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021.

Anterior înfiinţării societăţii, acesta a lucrat ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Brasov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este şi cetăţean al Africii de Sud, unde a emigrat în 1995”, menționează SRI.

De altfel, în documentele SRI este menționată și o firmă de origine sud-africană implicată în atragerea influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu. Conform SRI, este vorba despre firma FA Agency, care îi contacta pe influenceri pe e-mail și le oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia.