Compania OceanGate, care se face vinovată de multiple deficienţe, este „principala” responsabilă pentru implozia submersibilului privat Titan pe fundul oceanului, a conchis Paza de Coastă americană într-un raport publicat marţi, relatează AFP, scrie ştirileprotv.ro
Cinci persoane au murit în 2023 în timpul unei explorări a epavei Titanicului.
Ancheta Pazei de Coastă a ajuns la concluzia că „nerespectarea de către OceanGate a protocoalelor tehnice stabilite în materie de siguranţă, testare şi întreţinere a submersibilului său a fost cauza principală (a accidentului)”,potrivit raportului.
Titan, un mic submersibil de 6,5 metri lungime, aparţinând companiei americane OceanGate Expeditions, s-a scufundat pe 18 iunie 2023 pentru a observa epava Titanicului şi trebuia să revină la suprafaţă şapte ore mai târziu, dar contactul a fost pierdut la mai puţin de două ore după plecare.
A fost lansată o operaţiune de salvare de amploare, mediatizată intens, dar submersibilul fusese distrus la scurt timp după scufundare de o „implozie catastrofală” care i-a ucis pe loc cei cinci pasageri, printre care se aflau şi omul de ştiinţă francez în vârstă de 77 de ani Pierre-Henri Nargeolet, supranumit „Domnul Titanic”, şi şeful OceanGate, Stockton Rush.
Controverse în legătură cu neglijenţele companiei au apărut foarte repede după accident, în special cu privire la hubloul care, din punct de vedere tehnic, nu ar fi putut rezista la astfel de adâncimi.
„Cu mulţi ani înainte de accident, OceanGate a recurs la tactici de intimidare, derogări acordate pentru operaţiuni ştiinţifice şi a profitat de buna sa reputaţie pentru a scăpa de supervizarea autorităţilor de reglementare”, scrie Paza de Coastă în raportul său de anchetă.
Compania „a reuşit în cele din urmă să opereze Titan în totală ignorare a protocoalelor stabilite pentru scufundări în ape adânci, care au asigurat totuşi, de-a lungul timpului, un bilanţ bun al siguranţei pentru submersibile comerciale”,adaugă autorii raportului, denunţând totodată un „mediu de lucru toxic”, care „îi descuraja pe angajaţi şi subcontractanţi să-şi exprime preocupările în materie de siguranţă”.