O nouă tragedie aviatică a avut azi dimineață. O aeronavă cu 181 de persoane la bord, s-a prăbușit în Coreea de Sud. Doar doi însoțitori de bord au supraviețuit. Cauza preliminară a dezastrului este defectarea trenului de aterizare după o coliziune cu o pasăre. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei. Acesta este cel mai grav accident aviatic din istoria țării. Urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
O înregistrare video arată aeronava aterizând cu fum ieșind din motoare. Apoi lovește un obstacol la capătul pistei și este imediat cuprinsă de flăcări.
Imaginile difuzate de canalele de televiziune sud-coreene au arătat numeroase vehicule ale serviciilor de urgență și zeci de pompieri lucrând în jurul epavei avionului, care a ars complet cu excepția cozii.
Peste 1500 de persoane au fost mobilizate pentru a ajuta la eforturile de salvare.
Doi membri ai echipajului, un bărbat și o femeie, au fost salvați din secțiunea spate a avionului în flăcări. Un oficial din domeniul sănătății a precizat că cele două persoane salvate au răni cu gravitate medie spre severă și primesc tratament în spital. Avionul, care venea de la Bangkok, a emis un mesaj de pericol după o primă încercare de aterizare pe aeroportul Muan, în timpul căreia turnul de control a avertizat echipajul că aeronava a fost lovită de păsări. Aproximativ un minut mai târziu, pilotul a lansat un apel de urgenţă către turn.
Acesta ar fi momentul ciocnirii avionului cu păsările, iar ca urmare trenul de aterizare a fost deteriorat și nu s-a deschis la aterizare. Acesta este primul accident mortal din istoria Jeju Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Coreea de Sud, înființată în 2005. Tragedia din Coreea de Sud vine la patru zile după ce un avion Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în Kazahstan, cel mai probabil după ce a fost lovit de un sistem antiaerian rusesc.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.