Ucraina a spus că va sprijini propunerea Washingtonului pentru o încetare a focului de 30 de zile în războiul cu Rusia, după discuții „de referință” în timpul cărora Statele Unite au fost de acord să reia ajutorul militar pentru Kiev și furnizarea de informații, scrie hotnews.ro.
Ucraina a acceptat „încetarea imediată și provizorie a focului pentru 30 de zile” în războiul cu Rusia. După mai mult de opt ore de negocieri cu oficialii ucraineni la Jeddah, Arabia Saudită, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marți că SUA vor prezenta Rusiei propunerea semnată în comun, iar mingea este acum în terenul Moscovei.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, spus miercuri dimineață că nu trebuie să urmărim știrile de acolo, ci de la Moscova, unde este formată poziția Rusiei.
„Principalele știri pentru noi vor veni de aici”, a declarat ea la radio Sputnik, comentând rezultatul discuțiilor dintre delegațiile americană și ucraineană. „Formarea poziției Federației Ruse nu are loc în străinătate prin vreun fel de acorduri sau eforturi ale unor părți. Formarea poziției Federației Ruse are loc în interiorul Federației Ruse”, a adăugat ea, potrivit TASS.
Despre ce este vorba în acordul stabilit de Ucraina și SUA
Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea SUA de a decreta o încetare a focului imediată, provizorie, de 30 de zile, care poate fi prelungită de comun acord de către părți, se arată în declarația comună.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în discursul său video de marți noapte că SUA a propus adoptarea unei încetări temporare complete a ostilităților, prin oprirea atacurilor cu rachete, drone și bombe, nu numai în Marea Neagră, ci și de-a lungul întregii linii de front.
„Ucraina este pregătită să accepte această propunere – o considerăm un pas pozitiv și suntem pregătiți să o luăm”, a declarat Zelenski.
Ce au mai convenit cele două țări
Statele Unite au anunțat că vor anula imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina. Oficialii ucraineni au afirmat marți seară târziu că atât ajutorul militar, cât și schimbul de informații au fost reluate.
În declarația comună de marți, cele două țări au afirmat că au convenit să încheie cât mai curând posibil un acord cuprinzător pentru dezvoltarea resurselor minerale esențiale ale Ucrainei.
Acordul privind mineralele se află în lucru de câteva săptămâni, dar fusese tras pe linie moartă după întâlnirea furtunoasă de la Casa Albă de pe 28 februarie, între Donald Trump și Zelenski.
Ambele părți au subliniat, de asemenea, importanța eforturilor de ajutor umanitar ca parte a procesului de pace, în special în timpul încetării focului, inclusiv schimbul de prizonieri de război, eliberarea deținuților civili și returnarea copiilor ucraineni transferați cu forța de ruși.
Ambele părți au convenit să își stabilească echipele de negociere și să înceapă imediat discuțiile de pace.
Ce urmează
Acordul este supus acceptării și punerii în aplicare de către Rusia. Oficialii americani au declarat că vor prezenta rușilor acordul.
Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, ar urma să se întâlnească cu omologul său rus în zilele următoare, iar trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, intenționează să viziteze Moscova în această săptămână pentru a se întâlni cu Putin.
Trump a declarat că ar putea vorbi cu Putin în această săptămână și că speră ca o încetare a focului de durată să fie negociată în zilele următoare.
Ministerul rus de Externe a precizat după discuțiile SUA-Ucraina de marți, că nu exclude contacte cu reprezentanții Statelor Unite.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.