Cel puțin 35 de persoane au fost rănite după ce un camion a intrat într-o staţie de autobuz în centrul Israelului. Mai mulți oameni sunt în stare gravă, iar șoferul a fost împușcat de civilii înarmați, anunță poliția locală. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Primele elemente ale anchetei arată că un autobuz s-a oprit într-o staţie pentru a lăsa pasageri să coboare. Un camion a lovit, atunci, autobuzul și cei peste 40 oamenii aflați acolo. Unii au rămas prinși sub camion.
Pe rețele au fost publicate numeroase clipuri video de la fața locului. Zeci de salvatori au fost mobilizați pentru a acorda primul ajutor celor răniți, în timp ce polițiștii alături de pompieri au urcat în cabina camionului pentru a-l scoate pe șoferul care a produs accidentul. Acesta ar fi fost împușcat de civilii înarmați.
Incidentul a avut loc în orașul Ramat Hasharon situat la nord de Tel Aviv. Conform poliţiei, circumstanţele în care s-a produs incidentul sunt în curs de investigareSite-ul de ştiri ynet a relatat că a fost deschisă o investigaţie pentru un posibil atac.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508

