Milioane de angajați guvernamentali din China au primit creșteri salariale neașteptate săptămâna aceasta, au declarat pentru Reuters salariați care au fost vizați de măsură, în contextul în care Beijingul caută să stimuleze consumul pentru a sprijini economia în încetinire, scrie hotnews.ro.
Pe ansamblu, creșterea imediată ar reprezenta o infuzie în economie de aproximativ 12 miliarde până la 20 de miliarde de dolari, dacă toți cei 48 de milioane de angajați din sectorul public ar primi aceste creșteri.
Ultima dată când China a anunțat public o creștere salarială la nivel național pentru angajații publici a fost în 2015, când guvernul a mărit salariile oficialilor locali cu peste 30%, ca parte a unui efort de combatere a corupției și de creștere a puterii de cumpărare a consumatorilor.
Biroul de Informații al Consiliului de Stat, care reprezintă guvernul chinez, nu a răspuns imediat la solicitările de comentarii.
De această dată, salariile lunare ale angajaților guvernamentali au crescut, în medie, cu aproximativ 500 de yuani (68,50 dolari), potrivit persoanelor contactate de Reuters sau care au comentat subiectul pe rețelele de socializare. Unii angajați juniori din sectorul guvernamental au raportat creșteri lunare de aproape 300 de yuani (41 de dolari).
În multe cazuri, creșterea salarială pentru funcționari și angajații din sectorul public a fost aplicată retroactiv din luna iulie și livrată sub forma unei plăți unice, asemănătoare unui bonus, conform persoanelor familiarizate cu situația.
„Strategia Beijingului pare să fie încurajarea consumului din partea celor care sunt mai dispuși să cheltuie”, a declarat Xu Tianchen, economist senior la Economist Intelligence Unit, pentru Reuters.
„Până acum, am văzut transferuri de bani către populațiile sărace și o creștere a salariilor în sectorul public. Grupurile cu venituri mici tind să cheltuiască o proporție mai mare din venitul lor, în timp ce funcționarii publici sunt, probabil, mai predispuși să cheltuie decât angajații din sectorul privat, datorită nivelurilor mai ridicate de beneficii de securitate socială”, a explicat economisul.
Angajații publici din China s-au lăudat cu salariile mărite pe rețelele de socializare
Creșterile salariale extinse, care au vizat profesori, polițiști și funcționari publici din întreaga China, au fost raportate inițial de agenția Bloomberg.
Măsura nu a fost anunțată sau detaliată de Beijing. Nu a fost imediat clar cum va fi finanțată creșterea, care va fi costul total sau procentul exact al majorării salariilor.
Un profesor și un funcționar public din sudul Chinei au declarat că au primit o creștere de aproximativ 10%. Suma creșterii salariale a variat, de asemenea, în funcție de situația economică și fiscală a guvernelor provinciale, a mai spus o altă persoană familiarizată cu plățile.
Liderii chinezi au convenit în secret luna trecută să lucreze cu un deficit bugetar mult mai mare, echivalent cu 4% din produsul intern brut (PIB) anul acesta, potrivit surselor Reuters.
Această măsură ar sprijini eforturile de atingere a unei ținte de creștere economică de aproximativ 5% pentru 2025, în ciuda obstacolelor reprezentate de o criză prelungită în sectorul imobiliar, deflație și perspectiva unor taxe vamale mai mari pentru exporturile către Statele Unite.
Angajații guvernamentali din China au început să posteze pe rețelele sociale despre creșterea salarială în perioada din jurul Anului Nou.
„Este un lucru bun pentru toată lumea dacă putem ieși din deflație”, a scris o persoană din Jiangsu pe Weibo, echivalentul chinezesc al platformei „X”.
Măsura guvernului chinez i-a nemulțumit pe unii locuitori
Alții au fost critici. „Cum de stimulezi consumul vizând un grup restrâns de funcționari publici?”, a scris un utilizator al Weibo din Hubei.
Un număr record de 3,4 milioane de tineri chinezi au susținut anul trecut examenul pentru a intra în administrația publică, atrași de siguranța locului de muncă într-o perioadă în care sectorul privat se află sub presiune.
Numărul candidaților pentru funcțiile publice s-a triplat din 2014, chiar dacă unele guverne locale au avut dificultăți cu plata salariilor, reducând compensațiile și, în unele cazuri, eliminând locuri de muncă.
Un grup de angajați ai orașului Beijing a fost informat joi că vor primi o creștere salarială de cel puțin 500 de yuani pe lună, fără alte detalii, a declarat unul dintre angajați pentru Reuters, sub anonimat.
Vestea bună i-a încurajat pe membrii echipei să iasă la un restaurant pentru a sărbători, a mai spus aceasta. „Ar trebui să fie de ajutor pentru stimularea consumului,” a declarat acesta pentru Reuters.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.