China a anunțat că impune taxe vamale de represalii Statelor Unite. Noile tarife vizează petrolul, cărbunele, gazele naturale lichefiate și utilajele agricole americane. Între timp, în Statele Unite ale Americii apocalipsa taxelor vamale se pare că a fost amânată. Președintele Donald Trump este de acord să ofere Canadei și Mexicului o perioadă de grație de o lună. Iar ambele țări ar urma să vină cu propuneri solide în legătură cu relațiile economice bilaterale.    

Publicat:04.02.2025, 20:58

La finalul unei zile tensionate, președintele mexican a anunțat că a ajuns la un acord cu omologul său american. Țara va trimite zece mii de oameni la granița cu Statele Unite, pentru a pune capăt traficului de stupefiante. În schimb, creșterea taxelor vamale a fost amânată.

Claudia SHEINBAUM, PREȘEDINTELE MEXICULUI: „El (n.red. Trump) m-a întrebat pe cât timp am putea amâna tarifele, iar eu i-am spus: „Să le amânăm permanent”. Apoi m-a întrebat: „Ei bine, pentru cât timp?”, iar eu am răspuns: „Să le suspendăm pentru o lună”, și sunt încrezătoare că într-o lună vom livra rezultate atât pentru poporul său, cât și pentru Mexic.”

Cât despre vecinii de la nord, Trump a vorbit, ieri, de două ori la telefon cu Justin Trudeau. A doua oară au căzut de acord - Canada va întări paza la granița cu Statele Unite, iar Washingtonul va amâna taxele vamale tot cu o lună, ca în cazul Mexicului.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Avem deficite mari cu Canada, așa cum avem cu toate țările. Adică, mă uit la unele dintre acordurile făcute și mă întreb: cine naiba a făcut aceste acorduri, de sunt atât de proaste?”

Pe de altă parte, rămâne în vigoare majorarea taxelor vamale pentru produsele din China, însă doar cu 10 procente. Beijingul la rândul său a anunțat propriile tarife pentru Washington. Așadar China aplică taxe vamale în valoare de 10 procente pentru petrolul și utilajele agricole americane și de 15 procente pentru cărbune și gaze naturale lichefiate.

Fu CONG, AMBASADORUL CHINEI LA ONU: „Nu există câștigător într-un război comercial. Sperăm ca președintele SUA să se uite la propriile sale probleme și să găsească o soluție care să fie benefică nu doar pentru el însuși, ci și pentru întreaga lume. Și, sincer vorbind, nu cred că majorarea tarifelor este benefică nici măcar pentru SUA.”

În Statele Unite, oamenii sunt îngrijorați că, dacă se va ajunge totuși la taxe vamale mărite pentru principalii parteneri economici ai Washingtonului, multe produse importate se vor scumpi. Potrivit unor estimări, fiecare familie va plăti anual cu 2.600 de dolari mai mult pentru cumpărăturile curente, din cauza creșterii de taxe. Unii analiști spun că Mexicul și Canada au fost doar un test pentru Trump, care ar vrea să impună taxe vamale și Uniunii Europene.