Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Deși președintele Klaus Iohannis nu a anunțat încă numele premierului desemnat, așa cum era așteptat la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, el s-a arătat optimis că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp. La discuții au mers reprezentanții coaliției, respectiv ai PSD, PNL și UDMR, precum și cei ai USR. Partidele extremiste au refuzat să participe.

Publicat:22.12.2024, 19:53

Primii care au ajuns la consultările de la Cotroceni au fost liderii partidelor din coaliția pro-europeană. Partidul Social Democrat a mers cu două variante: prima și cea cu cele mai mari șanse este ca Marcel Ciolacu să rămână în fruntea cabinetului în caz contrat, social democrații ar trece în Opoziție și ar susține un guvern de drepta. Propunerea cu un premier de la PSD, a fost agreată și în sedința liberalilor. Întâlnirea cu șeful statului a durat câteva zeci de minute.

În contrast, discuția cu cei de la USR, programată o oră mai târziu, a fost mai rece și s-a încheiat în  mai puțin de cinci minute. Iohannis nu a dat mâna cu politicienii, nici la intrare, nici la ieșire.

La finalul întâlnirilor șeful statului nu a anunțat un nume de premier.

Klaus IOHANNIS, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI:  „Există premize ca în foarte scurt timp - sa avem o formațiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă și astăzi și sunt optimisti ca imediat dupa votarea presedintilor celor doua camere sa fiu în situația să fac o desemnare pentru poziția de prim-ministru.”

Așa că negocierile pentru formarea noului Guvern și pentru alegerea președinților celor două camere s-au mutat la Vila Lac.

Marcel CIOLACU, PREȘEDINTE PSD:  „E pentru prima oară când suntem atât de deschiși si prioritatea este ca statul să aibă un guvern și nu prioritățile unui partid politic. Pentru că suntem de bună credință mi se pare deja pre mult.”

De celalată parte, partidele din opoziție au refuzat orice dialog. Cei de la AUR doar s-au plimbat prin curtea Palatului Cotroceni, în timp ce SOS și POT nici nu au ajuns până acolo.

George SIMION, PREȘEDINTE AUR:  „Sperăm din suflet ca fostul locatar de la Cotroceni - să plece, am adus o dubă - o puteți vedea în imagini, mutări, relocări, debarasări - noi nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Iohannis - începând de astăzi este un președinte ilegitim. Impreună cu colegii mei vrem să anunțăm Administrația Prezidențială de inițiativa de vacantare a postului de la Cotroceni. Nu vom legitima prin prezenta noastră un președinte ilegitim - credem că aceasta este singur atitudine corectă.”

Într-o notă similară și USR a cerut demisia sefului statului.

Elena LASCONI, PREȘEDINTE USR:  „A fost o întâlnire scurtă de până în 3 minute în care i-am comunicat acest lucru, i-am comunicat că nu mai are nicio legitimitate să poarte consultări - că potrivit legislatiei Președintele Senatului - poate să devină președinte interimar.”

Nu în ultimul rând tot astazi dar neoficial a fost vehiculat numele unui candidat unic din partea coaliției pro-europene pentru prezidențiale, în persoana lui Crin Antonescu, fostul președinte al liberalilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.