În California, colinele din nordul metropolei Los Angeles continuă să ardă, iar pompierii se așteaptă la o înrăutățire a situației pe măsură ce vântul botezat Sfânta Ana își schimbă direcția și se întețește. Un nou bilanț provizoriu al dezastrului indică 25 de morți și 13 dispăruți. Studenţii de la Universitatea din California şi personalul de la renumitul Muzeu Getty se numără printre cei care ar putea fi vizați de o eventuală evacuare de urgență.
„Îmi aduc aminte de dimineața de Crăciun, chiar aici în fața acestui șimineu.”
„-Niciodată nu am crezut că voi trăi așa ceva.
- Este atât de trist să văd că totul a fost distrus.”
Acest cartier a fost aproape în totalitate distrus. Din sute de case au rămas doar grămezi de lemne carbonizate. Unii oameni reușesc să ajungă la gospodăriile lor, mai exact la ce a mai rămas din ele.
„Aceasta este cana mea, s-a spart.”
Casa acestei femei a ars aseară. Acesta este videoclipul publicata noaptea trecută de către Ellen, în care se vede că flăcările sunt aproape.
„Asta se întâmplă în spatele casei mele.”
Ea s-au evacuat, iar astăzi a revenit...
„Am cumpărat această casă singură, locuiam eu și câinele meu. Am trăit aici 16 ani.”
În aceste imagini îl vedem pe Benton. El a revenit la gospodăria sa arsă în totalitate.
„După cum puteți vedea, nu a mai rămas nimic, iar eu sunt aici de aproximativ o oră și jumătate și nu vreau să plec de acasă.”
Unii au fost destul de norocoși să-și salveze casele. Douglas Rogers și soția sa și-au păstrat casa intactă după ce au stins focul timp de mai multe ore cu apa din jacuzzi.
„Eram în grădină. Focul vedea din spatele casei. Așa arată casa vecinilor de vizavi, este plină de fum.”
Până acum, flăcările au pârjolit o zonă mai mare decât suprafața orașului Miami. Numărul clădirilor arse din temelii a depășit 12 mii. Declanșate cu mult înaintea sezonului obișnuit al incendiilor de vegetație, flăcările marchează cel mai recent episod din seria fenomenelor meteorologice extreme, asociate schimbărilor climatice. De aceea experții spun că la reconstrucție ar trebui făcute schimbări semnificative. De exemplu, arbuștii și vegetația ar trebui sădită la circa 15 metri distanță de case. Atunci locuințele ar avea mult mai mari să scape, să rupă efectul de domino. Între timp apar noi ipoteze de la ce s-ar fi pornit incendiile. Potrivit The Washington Post totul focul ar fi izbucnit după utilizarea artifiilor în noaptea de Anul Nou.