Comisia Europeană a confirmat că a primit solicitarea Consiliului Naţional al Audiovizualului din România de lansare a unei anchete cu privire la TikTok, cu referire la campania lui Călin Georgescu, și spune că dacă suspectează o încălcare a prevederilor, în special privind transparența algoritmilor și riscurile sistemice, va deschide proceduri, relatează hotnews.ro.
„Dacă Comisia suspectează o încălcare pe baza dovezilor pe care le avem la dispoziție, poate deschide proceduri pentru a analiza conformitatea TikTok… Monitorizăm îndeaproape evoluțiile.”
Consiliul Național al Audiovizualului din România a cerut marți Comisiei Europene să investigheze rolul jucat de TikTok în scrutin, din cauza a ceea ce a spus că sunt „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”.
„Sunt probleme sistemice pe care orice platformă trebuie să le combată şi să vedem ce a făcut TikTok în acest sens. Toate aceste platforme trebuie să raporteze Comisiei Europene măsurile pe care le iau ca să combată aceste riscuri sistemice.
În acest moment, consider că avem un risc sistemic în ceea ce priveşte publicitatea politică, în condiţiile în care TikTok şi-a asumat că nu face publicitate politică şi v-aş ruga ca în această sesizare să avem în vedere decizia BEC de interzicere a materialelor domnului Călin Georgescu. În plus, dacă am putea să luăm legătura cu cei de la Expert Forum, pentru că ei au făcut nişte analize pe care am vrea să le ataşăm dacă şi dânşii sunt de acord”, a spus Monica Gubernat, președinta CNA.
Vicepreședintele Consiliului, Valentin-Alexandru Jucan, a spus că crede că algoritmii platformei au amplificat materialul favorabil unui singur candidat și că nu are transparență cu privire la cine sponsorizează conținutul electoral.
Un purtător TikTok respinge îngrijorările Consiliului Naţional al Audiovizualului din România cu privire la rolul algoritmilor săi în alegerile din România
Un purtător de cuvânt TikTok a respins astfel de îngrijorări.
„Aceste… rapoarte despre alegerile din România sunt inexacte și înșelătoare, deoarece majoritatea candidaților și-au stabilit o prezență TikTok, iar câștigătorii au făcut campanie pe alte platforme digitale în afară de a noastră”, a spus purtătorul de cuvânt TikTok.
Materiale pe TikTok care nu au fost marcate ca fiind electorale
Jucan invocă un raport al Expert Forum, care arată că multe materiale distribuite pe TikTok nu au fost marcate ca fiind de natură electorală, expunând utilizatorii la conținut al cărui scop sau origine nu sunt clare.
De altfel, un influencer recunoaște că a fost plătit pentru campania lui Călin Georgescu de pe TikTok.
Alex Stremițeanu, unul dintre influencerii care au negat inițial că a acceptat campania FameUp de pe TikTok, a revenit marți seară cu două videoclipuri pe rețeaua de socializare în care recunoaște participarea la campania în spatele căreia a stat candidatul Călin Georgescu.
Potrivit lui Jucan, Consiliului Naţional al Audiovizualului din România a constatat nerespectarea obligațiilor privind evaluarea riscurilor sistemice de către platforma de socializare, care are obligația să identifice, să analizeze și să evalueze riscurile sistemice care apar din:
Proiectarea sau funcționarea serviciilor lor, inclusiv a sistemelor algoritmice.
Utilizarea serviciilor lor.
Această obligație include evaluarea riscurilor precum:
Impactul asupra proceselor democratice și al discursului civic.
Algoritmii TikTok au amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția electorală și periclitând pluralismul politic.
Nu au fost prezentate măsuri de evaluare sau atenuare a acestui risc.
Amplificarea dezinformării și a conținutului nemarcat.
Risc de manipulare prin algoritmi opaci (algoritmii TikTok prioritizează conținut emoțional, distorsionând dezbaterea publică).
Conform sursei citate, acțiunile TikTok au avut un impact semnificativ asupra alegerilor prezidențiale din România 2024, primul tur, contribuind la:
crearea unui avantaj nedrept pentru un singur candidat;
manipularea opiniei publice prin conținut nemarcat;
exploatarea tinerilor utilizatori, care reprezintă o parte majoritară a publicului TikTok (8,9 milioane de utilizatori în România).
Ce solicită Consiliul Naţional al Audiovizualului din România Comisiei Europene:
Să inițieze o investigație oficială asupra conformității TikTok cu prevederile DSA, în special privind transparența algoritmilor și riscurile sistemice;
Să solicite TikTok să publice o evaluare detaliată a riscurilor democratice legate de activitatea sa în România;
Să impună măsuri corective și sancțiuni pentru încălcările identificate;
Să asigure publicarea unui raport privind transparența algoritmică, inclusiv în contextul conținutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România 2024, primul tur.
Reamintim că, marți seară, Politico a scris că unul din cei mai influenți europarlamentari a cerut ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în fața Parlamentului European pentru a răspunde întrebărilor privind rolul platformei în alegerile prezidențiale de duminică din România, în special privind acuzații despre activitatea secretă a mii de conturi false înainte de vot.