Marile puteri aliate – Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică – trebuiau să decidă nu doar soarta Germaniei, ci și viitorul Europei și al lumii.

Conferința de la Ialta - întâlnire care a schimbat cursul istoriei

Liderii celor trei mari puteri aliate din Al Doilea Război Mondial – Franklin D. Roosevelt (SUA), Iosif Stalin (URSS) și Winston Churchill (Marea Britanie) – au jucat un rol esențial în conturarea lumii postbelice. Deși s-au întâlnit doar de două ori pe parcursul conflictului, deciziile luate au influențat decisiv soarta Europei și a relațiilor internaționale.

Pentru a stabili liniile directoare ale perioadei postbelice, cei trei lideri ai Aliaților – Franklin D. Roosevelt, președintele Statelor Unite, Winston Churchill, premierul Marii Britanii, și Iosif Stalin, liderul Uniunii Sovietice,  s-au reunit pentru a doua oară, de data aceasta la Yalta (n.r. e folosită și varianta Ialta, depinde de sursă), un oraș din Crimeea.

Această conferință, desfășurată între 4 și 11 februarie 1945, avea să fie un moment-cheie în conturarea noii ordini mondiale. Istoricii consideră că, dincolo de negocierile oficiale, adevărata miză a fost menținerea echilibrului în fața expansiunii comunismului. În acele zile de februarie, liderii Aliați redesenau efectiv harta lumii, stabilind sfere de influență și trasând granițele geopolitice care aveau să dăinuie decenii.

Practic, în 1945, lumea se împărțea la trei.

De ce Conferința de la Ialta

Alegerea locului conferinței nu a fost lipsită de controverse. Stalin a refuzat să călătorească mai departe de zona Mării Negre, motiv pentru care Roosevelt și Churchill au fost nevoiți să facă deplasări lungi și obositoare. Oficial, Stalin și-a motivat poziția prin grija față de sănătatea lui Roosevelt, dar realitatea era că liderul sovietic voia să dețină terenul, având avantajul logistic al unui summit organizat pe teritoriu sovietic.

Cei trei lideri au ajuns la Ialta cu obiective clare, fiecare urmărind să obțină avantaje pentru propriile națiuni. Churchill dorea să asigure continuitatea influenței britanice în Europa și să protejeze Grecia de comunism. Roosevelt era preocupat de obținerea sprijinului sovietic în războiul din Pacific în schimbul unor concesii teritoriale. Stalin, pe de altă parte, avea ambiții clare: să extindă influența sovietică în Europa de Est și să securizeze granițele URSS.

Conferința de la Ialta – scurt istoric despre cum s-a împărțit puterea

Liderii aliați au venit la Ialta știind că o victorie a aliaților în Europa era practic inevitabilă, dar mai puțin convinși că războiul din Pacific se apropia de sfârșit. Recunoscând că o victorie asupra Japoniei ar putea necesita o luptă îndelungată, Statele Unite și Marea Britanie au văzut un avantaj strategic major în participarea sovietică în teatrul din Pacific. La Ialta, Roosevelt și Churchill au discutat cu Stalin condițiile în care Uniunea Sovietică urma să intre în războiul împotriva Japoniei și toți trei au convenit că, în schimbul participării sovietice potențial cruciale în teatrul din Pacific, sovieticilor li se va acorda o sferă de influență în Manciuria după capitularea Japoniei. Aceasta includea partea sudică a insulei Sakhalin, un contract de închiriere la Port Arthur (în prezent Lüshunkou), o parte din exploatarea căilor ferate manciuriene și Insulele Kurile. Acest acord a fost principala realizare concretă a Conferinței de la Yalta, scrie history.state.gov.

Liderii aliați au discutat, de asemenea, despre viitorul Germaniei, al Europei de Est și al Organizației Națiunilor Unite. Roosevelt, Churchill și Stalin au fost de acord nu numai să includă Franța în guvernarea postbelică a Germaniei, ci și că Germania ar trebui să își asume o parte (dar nu total) responsabilitatea pentru despăgubirile de după război. În general, americanii și britanicii au fost de acord că viitoarele guverne ale națiunilor est-europene care se învecinează cu Uniunea Sovietică ar trebui să fie „prietenoase” cu regimul sovietic, în timp ce sovieticii s-au angajat să permită alegeri libere în toate teritoriile eliberate de Germania nazistă. Negociatorii au publicat, de asemenea, o declarație privind Polonia, care prevedea includerea comuniștilor în guvernul național postbelic. În cadrul discuțiilor privind viitorul Organizației Națiunilor Unite, toate părțile au fost de acord cu un plan american referitor la procedurile de vot în cadrul Consiliului de Securitate, care a fost extins la cinci membri permanenți ca urmare a includerii Franței. Fiecare dintre acești membri permanenți urma să dețină un drept de veto cu privire la deciziile luate în fața Consiliului de Securitate.

Roosevelt și mulți alți americani au considerat că acestea sunt dovada că spiritul de cooperare dintre SUA și Uniunea Sovietică din timpul războiului va continua și în perioada postbelică. Acest sentiment, însă, a fost de scurtă durată.

Odată cu moartea lui Franklin D. Roosevelt la 12 aprilie 1945, Harry S. Truman a devenit al 33-lea președinte al Statelor Unite. Până la sfârșitul lunii aprilie, noua administrație a intrat în conflict cu sovieticii în legătură cu influența acestora în Europa de Est și cu Organizația Națiunilor Unite. Alarmați de lipsa de cooperare percepută din partea sovieticilor, mulți americani au început să critice modul în care Roosevelt a gestionat negocierile de la Ialta.

Până în prezent, mulți dintre cei mai vehemenți detractori ai lui Roosevelt îl acuză că, la Ialta, a „predat” Uniunii Sovietice Europa de Est și Asia de Nord-Est, în ciuda faptului că sovieticii au făcut concesii substanțiale.

Mizele negocierilor - obiectivele și interesele fiecărei puteri

Unul dintre cele mai sensibile subiecte discutate a fost soarta Poloniei. Stalin a argumentat că, din perspectivă istorică, Polonia a reprezentat o amenințare pentru securitatea Rusiei, fiind de mai multe ori un coridor de invazie.

„Pentru poporul sovietic, Polonia nu este doar o chestiune de orgoliu, ci și una de securitate. De-a lungul istoriei, Polonia a fost coridorul prin care inamicul a atacat Rusia. Pentru noi, Polonia este o problemă de viață și de moarte” - a fost cuvântul de început al lui Stalin la Ialta.

Astfel, URSS a insistat să păstreze estul Poloniei, compensând statul polonez prin extinderea frontierelor sale de vest. Deși Stalin a promis alegeri libere, în realitate, Polonia a rămas sub controlul unui guvern comunist susținut de sovietici. Alegerile din 1949 au fost puternic contestate și considerate frauduloase, iar polonezii au reușit să voteze liber abia după 45 de ani.

„URSS va păstra estul Poloniei, iar aceasta va fi compensată prin extinderea graniței de vest și mutarea forțată a milioane de germani”, a continuat liderul sovietic, care a promis alegeri libere în Polonia, deși la putere se afla un guvern-marionetă comunist, recent instaurat.

Curând, s-a constatat că Stalin nu intenționase să-și țină promisiunea. Alegerile desfășurate în 1949 au dus la transformarea oficială a Poloniei într-un stat socialist și au fost contestate. Azi, marea majoritate a analiștilor politici sunt de părere că rezultatele au fost falsificate. Polonezii au avut parte de alegeri libere abia după 45 de ani de la Conferința de la Ialta.

În ceea ce privește implicarea sovietică în războiul din Pacific, Stalin era nerăbdător să răzbune înfrângerea Rusiei în războiul ruso-japonez din 1904-1905. URSS și-a negociat participarea în schimbul unor concesii teritoriale, inclusiv asupra insulelor Sahalin și Kurile.

Un compromis controversat

Pentru a asigura colaborarea URSS, Roosevelt a acceptat multe dintre cererile lui Stalin, bazându-se pe ideea că viitoarea ONU va putea tempera ambițiile sovietice. Totuși, un acord secret prevedea ca membrii permanenți ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto, consolidând astfel influența Uniunii Sovietice.

Unii istorici consideră că starea precară de sănătate a lui Roosevelt a influențat concesiile făcute. Ialta a fost ultima sa mare conferință diplomatică înainte de decesul său, survenit în aprilie 1945. De asemenea, raportul de forțe era în favoarea URSS, care avea o armată de trei ori mai mare decât cea americană în Europa.

Divizarea Germaniei și începutul Războiului Rece

O decizie-cheie luată la Ialta a fost împărțirea Germaniei și a Berlinului în patru zone de ocupație: SUA, Marea Britanie, Franța și URSS. Această împărțire a fost un factor esențial în declanșarea Războiului Rece, având în vedere că Berlinul – deși situat în zona de ocupație sovietică – a fost și el divizat. În 1961, construirea Zidului Berlinului a simbolizat separarea clară dintre Estul comunist și Vestul democratic.

Un sentiment de trădare în Europa de Est

Pe hârtie, Conferința de la Ialta prevedea reinstaurarea guvernelor originale și organizarea de alegeri democratice în țările eliberate de sub ocupația nazistă. În realitate, Uniunea Sovietică a impus regimuri comuniste în Europa de Est, transformând regiunea într-un bloc controlat de Moscova pentru următoarele decenii.

Mulți locuitori din Europa de Est au perceput Ialta ca pe un act de trădare din partea Occidentului. Deși aliații au susținut principiile democrației, ei au prioritizat stabilitatea globală, sacrificând libertatea țărilor din spatele Cortinei de Fier. Deciziile luate în 1945 au marcat începutul divizării geopolitice a lumii, cu consecințe care au durat aproape jumătate de secol.

Moștenirea Conferinței de la Ialta

Deși a fost prezentată ca o conferință a cooperării internaționale, Ialta a fost, în realitate, punctul de plecare pentru divizarea lumii în două blocuri: cel occidental, condus de SUA și cel comunist, dominat de URSS. Deciziile luate acolo au conturat arhitectura Războiului Rece și au influențat profund destinul Europei de Est.

Mulți au acuzat SUA și Marea Britanie că au cedat prea ușor în fața lui Stalin, permițând Uniunii Sovietice să-și extindă influența asupra Europei de Est. Roosevelt, grav bolnav și epuizat, a fost criticat pentru concesiile făcute, iar moartea sa, la scurt timp după conferință, a însemnat că unele dintre obiectivele sale, precum o colaborare pașnică cu Stalin, au fost abandonate de succesorul său, Harry Truman.

Dacă la Ialta Aliații păreau să colaboreze, realitatea de după război a demonstrat că lumea se împărțea rapid în două tabere ostile. Zidul Berlinului, criza rachetelor din Cuba și conflictele din Coreea și Vietnam au fost doar câteva dintre consecințele divizării stabilite în februarie 1945.

Cei trei mari” au redesenat harta lumii

Istoria scrie că, în 1945 „cei trei mari” au redesenat harta lumii pe un petec de hârtie. Practic, lumea se împărțea la trei. Istoricii au dezvoltat astăzi teoria că adevărata miză a fost salvarea Occidentului de comunism.

Faimosul petec de hartie privind împărțirea sferelor de influență - scris de Churchill și aprobat de Stalin - descoperit într-o bibliotecă din Germania în 1990, suna cam asa:

• Romania: Rusia - 90%, ceilalți - 10%;
• Grecia: Marea Britanie (de acord cu SUA) - 90%, Rusia - 10%;
• Iugoslavia - 50-50%;
• Ungaria - 50-50%;
• Bulgaria: Rusia - 75%, ceilalți - 25% 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.