Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, a sublinat, miercuri, importanţa dialogului pentru rezolvarea crizei din Ucraina, în urma conversaţiei dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit EFE, citată de Agepres, potrivit hotnews.ro.
„De la începutul crizei, China a susţinut rezolvarea conflictului prin dialog şi negocieri. Susţinem toate eforturile menite să ducă la o încetare a focului deoarece credem că acesta este un pas necesar către pace”, a răspuns purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, întrebată despre conversaţia telefonică dintre Trump și Putin.
În ceea ce priveşte informaţiile despre presupusa participare a unor companii chineze la activităţi de extracţie în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, purtătoarea de cuvânt MAE chinez a spus că nu este la curent cu „detaliile specifice menţionate”.
„Poziţia Chinei cu privire la criza din Ucraina a fost întotdeauna, consecventă şi clară. Cele patru puncte propuse de preşedintele Xi Jinping rămân linia noastră directoare fundamentală pentru abordarea problemei”, a mai spus Mao Ning.
De la începutul invaziei, China a apărat respectarea „suveranității și integrității teritoriale a tuturor țărilor”, referindu-se la Ucraina, cerând în același timp să fie luate în considerare „preocupările legitime ale tuturor părților”, referire la Rusia. Beijingul s-a opus sancțiunilor unilaterale impuse Moscovei de către Occident și a pledat pentru un proces de pace.
Donald Trump și Vladimir Putin au ajuns marți la un acord pentru o încetare limitată a focului, pentru 30 de zile, o măsură care vizează doar loviturile asupra infrastructurii energetice. Urmează negocieri pentru încetarea totală a focului și pentru încheierea unui acord de pace, dar Kremlinul a transmis ulterior că Putin are mai multe condiții pentru acest pas.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.