Președintele american Donald Trump a susținut luni că grațierile preventive acordate de către predecesorul său Joe Biden cu puțin timp înainte de încheierea mandatului său nu sunt valabile, relatează luni agenția AFP, citată de Agerpres, scrie hotnews.ro.
Cu câteva ore înainte ca Trump să-și preia mandatul, pe 20 ianuarie, Joe Biden a acordat o serie de grațieri preventive pentru aleși și funcționari, pentru a-i proteja „de urmăriri judiciare nejustificate și motivate politic”.
El le-a acordat protecție fostului șef al Statului Major, generalul Mark Milley, și fostului arhitect al strategiei Casei Albe contra Covid-19, dr. Anthony Fauci, precum și aleșilor și funcționarilor participanți la o comisie de anchetă privind asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021.
Biden a grațiat preventiv inclusiv 5 membri ai familiei sale: fratele său James Biden, de sora sa Valerie Biden Owens, inclusiv soții lor, Sara Jones Biden şi John Owens, precum şi de fratele său Francis Biden.
Trump declară grațierile acordate de predecesorul său „nule” și „neavenite”
„’Grațierile’ pe care adormitul de Joe Biden le-a acordat comisiei nealese sunt prin prezenta declarate NULE, NEAVENITE ȘI FĂRĂ EFECT”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social în noaptea de duminică spre luni.
Președintele american a acuzat în mod nefondat membrii comisiei respective că sunt vinovați pentru propriile grațieri, fără știrea lui Joe Biden, și a afirmat că ei ar face „obiectul unei anchete la cel mai înalt nivel”.
Implicațiile juridice ale acestor afirmații nu sunt deocamdată clare.
Joe Biden a fost criticat după ce la începutul lunii decembrie semnase o grațiere necondiționată pentru fiul său Hunter, care își aștepta sentința în cazuri de fraudă fiscală și posesie ilegală de arme de foc, în pofida promisiunii anterioare a lui Biden că nu va face acest lucru.
Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, a pledat vinovat de acuzații fiscale federale în cadrul unui al doilea proces, după ce fusese găsit vinovat de acuzații legate de deținerea de arme și consumul de droguri. Sentințele urmau să fie anunțate mai târziu în decembrie.