Restul arhivelor Guvernului american cu privire la asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy (JFK) în 1963 urmează să fie publicat marţi, a anunţat preşedintele american Donald Trump, care promite de mult timp să ofere acces la documente, scrie știrieprotv.ro
„Mâine (marţi) vom publica documentele Kennedy. Oamenii aşteaptă asta de decenii”, a anunţat luni la Kennedy Center, o sală prestigioasă de spectacol, la Washington, Donald Trump.
„Nu cred că vom cenzura ceva”, a adăugat el.
În ianuarie, la câteva zile după instalarea la Casa Albă, miliardarul republican a ordonat declasificarea arhivelor Guvernului american cu privire la asasinările preşedintelui John F. Kennedy în 1963, a fratelui acestuia, Robert F. Kennedy (RFK) în 1968 şi a liderului drepturilor civice Martin Luther King Jr în acelaşi an.
Donald Trump şi-a reiterat, după ce a fost ales, în noiembrie 2024, promisiunea de campanie de a face publice ultimele dosare clasate ”top secret” de la Arhivele Naţionale cu privire la asasinarea lui JFK.
Comisia oficială de anchetă a acestui asasinat conchidea în 1964 că Lee Harvey Oswald, un fost membru al unui comando din cadrul Puşcaşilor Marini, care a trăit în Uniunea Sovietică, a acţionat singur.
Însă asasinarea preşedintelui Kennedy a alimentat numeroase speculaţii, până în prezent.
În decembrie 2022, Arhivele Naţionale au făcut publice peste 13.000 de documente.
Joe Biden a blocat publicarea altor mii de documente
Însă Casa Albă a lui Joe Biden a blocat publicarea altor mii de documente, invocând îngrijorări cu privire la securitatea naţională.
Donald Trump a efectuat luni această vizită la Kennedy Center pentru prima oară de când a preluat controlul renumitului complex cultural de la Washington şi s-a angajat să măture cultura ”woke” din această instituţie cu speranţa de a lansa o ”epocă de aur a artelor”.
El s-a întâlnit cu aliaţi loiali pe care i-a numit în Consiliul d Administraţie al instituţiei, între care şefa sa de cabinet, Susie Wiles, sau soţia vicepreşedintelui J. D. Vance, Usha Vance.
El a schimbat complet Consiliul de Administraţie la jumătatea lui februarie şi a concediat mai mulţi mai membri.
Noul Consiliu l-a numit atunci la şefia instituţiei culturale a capitalei americane.
„Vom face în aşa fel încât asta să fie bine şi să nu fie woke”, dădea Trump asigurări şi se angaja să instaureze o nouă ”epocă de aur a artelor şi culturii”.
Mai multe organizaţii şi asociaţii au denunţat atunci un atac direct împotriva culturii, în contextul în care Kennedy Center, o instituţie susţinută istoric de republicani şi democraţi, nu a mai fost condusă niciodată de către un şef al statului.