Președintele american Donald Trump a declarat în timpul discursului său din Congres că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski i-a trimis o scrisoare prin care i-a transmis că este gata să negocieze cu Rusia și să semneze acordul privind mineralale. Însă liderul de la Casa Albă vrea să schimbe termenii înțelegerii, potrivit unor surse citate de CBS, scrie hotnews.ro

Publicat:05.03.2025, 12:15

Mai multe surse au declarat că un acord nu este finalizat, potrivit televiziunii americane. Iar termenii acestuia s-ar putea schimba, deoarece președintele american vrea acum un „acord mai mare și mai bun”, a declarat o persoană familiarizată cu discuțiile, sub protecția anonimatului.

Oficiali ai administrației Trump au declarat pentru CBS că nu a existat niciun plan marți după-amiază ca președintele SUA sau consilierii săi de top să semneze un acord.

Reuters a relatat că se aștepta ca acordul să fie semnat marți, dar această afirmație a fost contestată de oficialii americani și niciun acord nu a fost încheiat în acea zi.

CBS News nu a precizat ce termeni vrea Trump să fie renegociați.

Scrisoarea lui Zelenski către Trump

În discursul său în fața unei sesiuni comune a Congresului de marți seara, Trump a declarat că Zelenski i-a trimis o scrisoare mai devreme în cursul zilei în care liderul ucrainean s-a oferit să semneze acordul privind mineralele „în orice moment convenabil pentru dumnevoastră”.

„Nimeni nu dorește pacea mai mult decât ucrainenii”, a scris marți Zelenski într-o lungă postare pe rețelele de socializare. „Eu și echipa mea suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace durabilă”.

Potrivit The Kyiv Independent, SUA au prezentat trei propuneri de acord, însă partea ucraineană a refuzat primele două deoarece nu includeau acorduri de securitate, chiar dacă Washingtonul a intensificat presiunile.

A treia versiune a fost, de asemenea, lipsită de angajamente concrete în materie de securitate, dar a inclus o linie potrivit căreia fondurile „va fi reinvestit cel puțin anual în Ucraina pentru a promova siguranța, securitatea și prosperitatea Ucrainei”.

Resursele din Ucraina

Administrația Trump a fost reticentă în a se angaja față de securitatea Ucrainei, susținând că acordul economic este o garanție de securitate în sine și că Europa ar trebui să își asume responsabilitatea pentru apărarea Kievului.

Aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, o mare parte din estul regiunii Donbas plus insula Crimeea, se află acum sub controlul Rusiei. Teritoriul ocupat include o parte semnificativă a rezervelor minerale ale Ucrainei, inclusiv elemente de pământuri rare utilizate în apărare, industria aerospațială, tehnologie și producția de energie.

Ucraina deține aproximativ 5% din rezervele mondiale totale de elemente de pământuri rare. Prin comparație, se estimează că SUA, care acoperă o suprafață de aproximativ 12 ori mai mare, deține doar 1-2% din pământurile rare din lume.