Candidatul republican la președinție Donald Trump a declarat miercuri că „probabil” se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se va afla în SUA săptămâna viitoare pentru a se adresa unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind războiul Rusiei în țara sa, relatează The Guardian.

Publicat:19.09.2024, 12:24

„Probabil, da”, a spus Trump ca răspuns la întrebarea unui reporter dacă se va întâlni cu liderul ucrainean. Trump nu a furnizat detalii suplimentare.

La rândul său, vicepreședinta și candidata la președinție Kamala Harris s-ar putea întâlni cu președintele Ucrainei la Washington săptămâna viitoare, au relatat CNN și Bloomberg, citând surse anonime.

Zelenski a declarat în august că dorește să prezinte un plan de pace președintelui american Joe Biden, vicepreședintelui Kamala Harris și lui Trump.

În timp ce Trump și Zelenski au vorbit la telefon în iulie, aceștia nu au mai vorbit personal din timpul mandatului lui Trump la Casa Albă.