Negocierile de pace privind războiul din Ucraina ar putea începe în această iarnă, a spus marți premierul polonez Donald Tusk, în contextul în care Varșovia încearcă să joace un rol major în încheierea conflictului. Declarația sa vine după întâlnirea dintre Donald Trump, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron care a avut loc în weekend la Paris. Președintele francez va veni joi la Varșovia să-i transmită ce s-a vorbit lui Tusk, care a precizat și că este în contact permanent cu țări aliate, iar premierul britanic Keir Starmer va vizita Polonia în curând, scrie hotnews.ro.
Apoi, duminică, Trump a cerut o „încetare imediată” a luptelor din Ucraina, afirmând că„ Ucraina ar dori să încheie un acord și să pună capăt nebuniei”.
În continuare, luni, Zelenski a pledat pentru încheierea pe cale diplomatică a războiului, un semnal al deschiderii tot mai mari a Kievului către negocieri.
Polonia va fi puternic implicată
Iar marți Tusk a declarat că Polonia, una din cele mai ferme susținătoare al Ucrainei, va fi puternic implicată în orice discuții atunci când va prelua președinția rotativă a Uniunii Europene la 1 ianuarie.
„Voi avea o serie de discuții referitoare în primul rând la situația de dincolo de granița noastră estică”, a declarat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale.
„După cum vă puteți imagina, delegația noastră va fi co-responsabilă, printre altele, de felul în care va arăta calendarul politic, poate de felul în care va fi situația în timpul negocierilor, care ar putea, deși există încă un semn de întrebare, să înceapă în iarna acestui an.”
De asemenea, premierul Tusk a spus că „poimâine, președintele Macron va fi aici, va dori să informeze despre rezultatele discuțiilor de la Paris, unde a avut loc întâlnirea cu președintele (ales) Trump și președintele Zelenski”.
El a declarat că este în contact permanent cu aliații scandinavi și baltici ai Varșoviei și că premierul britanic Keir Starmer va vizita Varșovia în primele zile ale președinției poloneze a UE.
„Îmi doresc cu adevărat ca Polonia să fie țara care nu numai că va fi prezentă, dar va da tonul acestor decizii care trebuie să ne aducă securitate și să asigure interesele poloneze”, a declarat Tusk.
Ce semnale transmite Rusia
Tot marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că „Operațiunea militară specială se va încheia atunci când toate obiectivele stabilite de președinte și comandantul suprem vor fi atinse”.
„Aceste obiective pot fi atinse ca rezultat al operațiunii militare speciale sau ca rezultat al negocierilor relevante”, a adăugat el.
Peskov a mai spus și că, în prezent, nu există discuții între Moscova și Kiev deoarece „partea ucraineană refuză orice negocieri”.
Iar Serghei Narîșkin, șeful serviciului de spionaj extern al regimului Putin a declarat marți că Rusia este aproape de a-și atinge obiectivele în Ucraina și are inițiativa strategică în toate zonele de război.
El a adăugat că, din punctul de vedere al Moscovei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a pierdut legitimitatea și „capacitatea de a negocia”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.