Ekrem Imamoglu a fost suspendat din fucnția de primar al Istanbulului de către ministerul turc de interne. Asta după ce dimineață un tribunal a decis încarcerarea lui Imamoglu, în aşteptarea procesului. În fața judecătoriei au izbucnit violențe. Aseară, pe străzile orașului, protestatarii au scandat și au cerut eliberarea primarului. Jandarmii au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene și au reținut peste 340 de manifestanți. Imamoglu a respins acuzațiile de terorism formulate împotriva sa.      

Publicat:23.03.2025, 17:56

Asemenea scene s-au derulat în cel puțin 12 orașe turcești, inclusiv în Istanbul. Zeci de mii de protestatari au împânzit străzile, au aruncat cu pietre și petarde în coloanele de polițiști. La rândul lor, jandarmii au dispersat mulțimile cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Iar peste 340 de oameni au fost arestați.      

Astăzi, un tribunal turc a decis încarcerarea primarului Istanbulului, în timp ce așteaptă procesul. Decizia a trezit un nou val de furie, iar susținătorii acestuia au încercat să rupă cordonul poliției chiar în fața judecătoriei.

Imamoglu a respins acuzațiile și a spus că totul se va întoarce împotriva celor care au pornit acest joc politic. Tot astăzi au fost chemați la urne susținătorii lui Imamoglu pentru a-i da votul de încredere drept candidat la viitoarele alegeri prezidențiale. Oamenii au stat la cozi lungi pentru a vota.

Ekrem Imamoglu este vizat într-o investigație legată de acuzații de corupție și legături cu terorismul, se arată într-un comunicat oficial. El este principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar reținerea sa este văzută ca o acțiune motivată politică, notează și BBC. Guvernul lui Erdogan neagă presiunile politice asupra instanţelor şi afirmă că sistemul judiciar este independent.