Președintele kârgâz Sadâr Japarov și-a exprimat sprijinul pentru propunerea lui Elon Musk ca SUA să închidă posturile Vocea Americii și Radio Europa Liberă, a cărui filială locală este cea mai populară mass-media în această țară din Asia Centrală, scrie hotnews.ro.
„Donald Trump și Elon Musk vor să pună capăt irosirii fără sens a banului american și ei au perfectă dreptate”, a declarat luni seara Sadâr Japarov într-un interviu pentru agenția de presă Kabar.
Duminică, Elon Musk a îndemnat la „închiderea” Radio Europa Liberă și Vocea Americii, două canale finanțate de guvernul american, în timp ce Donald Trump a cerut vineri desființarea totală a Agenției americane pentru dezvoltare internațională (USAID), care finanțează proiecte în întreaga lume, inclusiv în Kârgâzstan.
Atât posibila închidere a celor două canale media, cât și oprirea USAID, o măsură de asemenea susținută de Musk, au fost pe larg criticate de societatea civilă din întreaga lume, dar și de către politicieni din Statele Unite.
„Oamenii nu mai au nevoie de știri de la Azattyk”, numele postului local al Radio Europa Liberă, a declarat în schimb Japarov, îndemnând la „susținerea deciziilor lui Trump și Musk”.
Azattyk (libertate în kârgâză) este media cea mai populară din această țară cu circa 7 milioane de locuitori, cu aproximativ 2,5 milioane de abonați pe Instagram și 2,3 pe YouTube.
Președintele kârgâz acuză Radio Europa Liberă de „dezinformare”
Japarov este un critic de cursă lungă al Azattyk, pe care o acuză de „dezinformare”, iar autoritățile kârgâze au încercat deja să interzică această media în 2022 și 2023.
Fondate în timpul Războiului Rece pentru a contracara influența comunismului și a difuza în țările lipsite de presă liberă, Radio Europa Liberă și Vocea Americii rămân interzisă în unele țări din fosta Uniune Sovietică.
În Asia Centrală, unde libertatea de exprimare este supusă unor restricții severe, Kârgâzstanul a părut multă vreme ca o excepție, cu un relativ pluralism mediatic și politic.
Însă ONG-uri denunță arestările de jurnaliști și presiunile în creștere împotriva media, acuzații respinse de guvern.
Kârgâzstanul, aliat al Rusiei și țară apropiată a Chinei, a căzut astfel pe locul 120 în clasamentul organizației Reporteri fără Frontiere privind libertatea presei.
Kârgâzstanul rămâne una dintre țările cele mai sărace din spațiul post-sovietic și are nevoie de ajutor USAID, care să reducă povara ce apasă pe stat pentru finanțarea proiectelor în educație, agricultură și sănătate.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.