Se spune ca cine are putere are si bani, iar Vadimir Putin are, in acest moment, multa putere. Dar cati bani are, mai exact, liderul Rusiei?
Despre averea incomensurabila a lui Vladimir Putin s-a speculat mult în ultimii ani, tocmai pentru ca nu vorbeşte niciodata despre asta şi pentru ca nu da publicitaţii cifre oficiale, scrie Time.com.
Câţi bani are liderul de are Kremlin – fost agent KGB - nimeni nu poate spune cu exactitate, pentru ca este împarţita într-un paienjeniş de holdinguri, imobiliare şi conturi ale altor persoane.
Estimarea cel mai des citata este cea a unui fost consilier de le Kremlin, Stanislav Belkovsky, care, în 2007, susţinea ca Putin avea o avere estimata la cel puţin 40 de miliarde de dolari – o cifra care l-ar fi plasat în Top 10 al miliardarilor lumii, realizat de Forbes. (Forbes nu l-a inclus niciodata pe Putin în topul miliardarilor lumii, susţinând ca nu poate sa-i verifice averea.)
Potrivit unor surse de la Kremlin, averea preşedintelui rus se compune din acţiuni la mai multe companii, în special din sectorul petrolier. Putin ar deţine 37% din compania petroliera Surgutneftegaz, 4,5% din gigantul Gazprom şi ar avea acţiuni şi la traderul de marfuri Gunvor, înregistrat în Cipru.
“Are cel puţin 40 de miliarde de dolari, mai mult de atât nu putem estima. Cred ca are afaceri despre care nimeni nu ştie nimic”, a declarat Belkovsky pentru The Guardian.
Şi guvernul american a facut legatura între Putin şi Gunvor: “Putin are investiţii în Gunvor şi poate accesa fondurile acestei companii”, afirmau autoritaţile de a Washington, în 2014. De cealalta parte, Gunvor – care a avut venituri de 93 de miliarde de dolari în 2012 – a negat ca Putin ar fi implicat în acţionariatul companiei.
Mai târziu, în 2012, Belkovsky şi-a updatat estimarea privind averea lui Putin la 70 de miliarde de dolari, bazându-se pe infirmaţii noi “de la surse confidenţiale din interiorul companiilor”, potrivit unui interviu acordat Biroului de Jurnalism de Investigaţie.
Aceasta noua valoare a averii îl apropia de Bill Gates, care era în acel moment cel mai bogat om al planetei, cu o avere de 84 miliarde de dolari.
Un alt critic al lui Putin, mai puţin credibil, spune ca averea preşedintelui rus ar fi de 200 miliarde de dolari.
Indiferent de marimea averii, Putin este un om foarte bogat. Printre proprietaţile sale se afla şi un palat la Marea Neagra, construit în stilul secolului 18, a carui valoare ajunge astazi la un miliard de dolari. Are sala de teatru, trei heliporturi, o curte impresionanta şi dependinţe pentru forţele de securitate.
Palatul a fost construit pentru Putin, însa a fost platit printr-un fond secret creat de un grup de oligarhi ruşi, potrivit omului de afaceri autoexilat Serghei Kolesnikov, care a dezvaluit întreaga schema pentru BBC.
Iar daca ar fi sa dam crezare zvonurilor, palatul de la Marea Neagra nu este singura proprietate de lux a lui Putin. Preşedintele rus ar avea 20 de palate, patru iahturi, mai multe aeronave şi o colecţie de ceasuri în valoare de 400.000 de lire sterline, potrivit unor dezvaluiri facute în 2012 de un vicepremier rus.
“Într-o ţara în care 20 de milioane de oameni traiesc în saracie, viaţa luxoasa a preşedintelui este o sfidare cinica şi neruşinata pentru societate”, a declarat Boris Nemţov, potrivit Telegraph, care mai spune ca Putin ar mai deţine “o proprietate de trei etaje lânga Saratov, pe malul Volgai, cu candelabre germane şi mobila italiana, cu camera de biliard, gradina de iarna, piscina şi sauna.”
În cea mai recenta declaraţie oficiala de avere, Vladimir Putin a declarat ca a câstigat anul trecut 18,7 milioane de ruble (242.000 de euro la cursul actual), cu aproape zece milioane de ruble mai mult ca în 2016. Între proprietatile declarate figureaza doar un apartament de 77 de metri patrati si un garaj de 18 metri patrati, iar un teren de 1.500 de metri patrati mentionat în 2016 a disparut din declaratia sa de venituri.
Probabil ca nu se va şti niciodata adevarul despre dimensiunea averii lui Putin, care recunoaşte, totuşi, ca este cel mai bogat din lume. “Sunt cel mai bogat om nu numai din Europa, dar şi din întreaga lume: colecţionez emoţii. Sunt bogat pentru ca ruşii au avut încredere în mine sa conduc aceasta naţie mareaţa care este Rusia. Cred ca aceasta este cea mai valoroasa avere a mea”, a spus Putin, citat de jurnalistul de la New York Times Steven Lee Myers în cartea sa “Noul Tar”.