Kremlinul a denunţat, joi, confiscarea vilei unui om de afaceri rus în sud-vestul Franţei, estimând că această decizie ameninţă "fundamentele" sistemului juridic francez, informează AFP, potrivit știrileprotv.ro.

Publicat:18.04.2024, 19:30

"Orice atingere la adresa proprietăţii private este a priori ilegală", a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"În această manieră, autorităţile franceze subminează fundamentele sistemului lor juridic", a adăugat acesta.

O vilă aparţinând unui om de afaceri rus la Anglet, în sud-vestul Franţei, a fost confiscată în decembrie 2023, în cadrul unei anchete asupra unor suspiciuni privind spălare de bani agravată, a anunţat, miercuri, Parchetul de la Paris.

Vila, denumită "Suzanna", fusese achiziţionată cu 5,4 milioane de euro în decembrie 2013, a precizat Parchetul.

Potrivit revistei franceze Challenges, această casă în stil Art Deco aparţine afaceristului rus Artur Oceretnîi, actualul soț al Liudmilei Putina, fosta nevastă a lui Vladimir Putin.

Ancheta trebuie să stabilească în special dacă fondurile care au permis această achiziţie au o origine frauduloasă.

Nicio persoană nu este în prezent urmărită în acest dosar, a subliniat Parchetul, amintind că procedura a fost lansată în urma unei plângeri depuse de asociaţia anticorupţie Transparency International.

De la declanşarea atacului la scară mare al Rusiei împotriva Ucrainei, la sfârşitul lui februarie 2022, numeroase ţări occidentale au impus sancţiuni împotriva unor persoane considerate ca fiind apropiate de puterea rusă şi au confiscat unele dintre bunurile lor în străinătate.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.