Fostul președinte georgian, Mihail Saakașvili, a fost condamnat la încă patru ani și jumătate de închisoare. El a fost găsit vinovat că a trecut ilegal frontiera Georgiei, la revenirea lui din exil în 2021. De atunci, Saakașvili se află în închisoare, iar săptămâna trecută a primit încă 9 ani de detenție. Fostul lider de la Tbilisi a condamnat deciziile pe care le consideră nedrepte și motivate politic.
Mihail Saakașvili, în vârstă de 57 de ani, a fost prezent prin video la ședința de judecată la care a fost condamnat la încă patru ani și jumătate de închisoare. El a declarat că sentința este motivată politic.
Mihail SAAKAȘVILI, FOSTUL PREȘEDINTE AL GEORGIEI: „Este vorba despre o serie de hotărâri nedrepte impuse de combinatul rusesc al nedreptății condus de Ivanishvili. Această luptă nu este doar despre mine, ci despre principiile și valorile pentru care am luptat mereu – pentru Georgia, pentru Ucraina, pentru dreptate și libertate. Ceea ce se întâmplă acum este o încercare de a intimida poporul georgian și susținătorii mei.”
Săptămâna trecută, Saakașvili a primit 9 ani de închisoare, el fiind găsit vinovat de delapidarea fondurilor publice în proporții deosebit de mari. Mihail Saakașvili executa deja o pedeapsă de șase ani de închisoare, după ce a fost condamnat anterior în alte două dosare – privind grațierea unor persoane condamnate pentru crimă și agresarea unui deputat. Saakașvili a fost reținut pe 1 octombrie 2021, după ce a intrat ilegal în Georgia, pentru prima oară în ultimii 8 ani.
În aprilie 2023, fostul președinte al Georgiei a declarat că este pe moarte. Acesta a spus într-un interviu că starea sa de sănătate se înrăutățește și că nu beneficiază de ajutor medical adecvat. De asemenea, în toți acești ani Saakașvili a intrat de mai multe ori în greva foamei.